Studentie

Alianța Română a Universităților Tehnice s-a reunit la Cluj-Napoca. Rectorul UTCN, Vasile Țopa: Rolul universităților ARUT este de a reda încrederea în inginerie

ARUT

În perioada 4-6 mai, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a găzduit întâlnirea rectorilor celor mai mari universități tehnice din țară reunite în Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT).

Membrii fondatori ai acestei alianțe sunt Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica din Timișoara, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași,  Universitatea Tehnică de Construcții din București și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca.

În cadrul conferinței de presă, reprezentanții ARUT au formulat cu voce comună importanța ingineriei și necesitatea de a reda încrederea în această direcție fundamentală în dezvoltarea viitoare a României.

Educația în România se află în fața unor mari provocări. Ca factori decizionali, rolul universităților ARUT este de a reda încrederea în inginerie”, a reiterat rectorul UTCN, Vasile Țopa.

Lipsa inginerilor este o problemă cu care se confruntă societatea românească, ceea ce reprezintă un semnal pentru a privi cu responsabilitate procesele care au loc în învățământul românesc.  Cererea tot mai mare de ingineri pe piața muncii are la bază prezența marilor companii în centrele urbane dar și exodul unui număr foarte mare de ingineri după anul 1989.

Temele pe care reprezentanții ARUT le-au abordat în discuțiile care au avut loc, au vizat propuneri pentru noua Lege a Educației; cercetarea în universitățile tehnice și modul de implementare a facilităților fiscale pentru activități de cercetare-dezvoltare; modul de implementare a noilor standarde ARACIS; poziţionarea universităţilor tehnice faţă de criteriile/metodologiile posibile de clasificare a universităţilor şi ierarhizarea programelor de studiu, precum și internaţionalizarea ARUT prin politici de aderare la reţele, asociaţii și programe universitare europene.

ARUT își propune să reprezinte atât o platformă de colaborare pentru cele cinci universități cu profil tehnic din România, cât și o voce comună, puternică și permanent implicată în optimizarea politicilor din educație și cercetare.

Misiunea principală a alianței este aceea de a-și aduce contribuția la formarea forței de muncă înalt specializate, cu viziunea mai amplă de a sprijini competitivitatea economiei românești și de a prefigura direcțiile de dezvoltare a României de mîine.

Întâlnirea ARUT de la Cluj a fost una fructuoasă, mesajele comune și concluziile reprezentanților celor cinci universități urmând a fi formulate ulterior.



Lasă un răspuns

Site creat de