Social & Cultura, Important

Au început lucrările de reabilitare la Casa Hintz, clădirea care adăpostește Colecția de Istorie a Farmaciei din Cluj

muzeul farmaciei 1

Casa Hintz, clădirea care adăpostește Colecția de Istorie a Farmaciei, imobil situat în Piața Unirii a intrat într-un proces de reabilitare.

Acesta va dura aproximativ doi ani, iar după terminarea acestora colecția va fi redeschisă pentru vizitare.

Echipa care s-a angajat în procesul de restaurare a imobilului de secolul XVI și anume proprietarul – Dr. Georg Hintz, beneficiarul – Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (MNIT), de asemenea și proiectantul, Planwerk Arhitectura & Urbanism SRL, respectiv constructorul, Weberbau SRL, informează că au fost terminate lucrările de pregătire și de protecție urgentă a spațiilor, iar în luna ianuarie se va începe șantierul propriu-zis.

De asemenea, în paralel cu intervențiile de consolidare de urgență a fost demarat și procesul de proiectare de restaurare și refuncționalizare a întregului imobil.

Ca oricare proces de asemenea amploare și acesta necesită timp și efort susținut din partea întregii echipe care s-a angajat la această lucrare. Apelăm la o înțelegere a eventualelor inconveniente de pe parcursul șantierului și rugăm o susținere în acest sens din partea întregii comunități locale. Obiectivul nostru este ca la finalizarea lucrărilor, calitățile acestui monument istoric de excepție al orașului să fie puse în valoare și să regăsim în centrul istoric al orașului o clădire simbol, o instituție culturală reînnoită și renăscută.” declară Planwerk Arhitectura și Urbanism SRL (proiectant general) și Weberbau SRL (constructor).

Clădirea, monument istoric și de arhitectură, construită în secolul al XVI-lea, a găzduit cea mai veche farmacie din Cluj, “La Sfântul Gheorghe”, a cărei primă atestare documentară datează din anul 1573.

La originea colecției se află donația de obiecte farmaceutice transilvănene a profesorului Gyula Orient (1869-1940), expusă în anul 1904 într-una dintre sălile Muzeului Ardelean și îmbogățită pe parcursul timpului prin alte donații valoroase care ilustrează activitatea farmaceutică din Transilvania secolelor XVI-XIX.

Șeful catedrei de Istoria Medicinei și Farmaciei din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie din Cluj, profesorul Lucian V. Bologa (1892-1971), a fondat în anul 1954 Muzeul Farmaciei din Cluj, care a primit ulterior numele de Colecția de Istorie a Farmaciei, fiind subordonată Muzeului Național de Istorie a Transilvaniei.

Colecţia de Istorie a Farmaciei din Cluj-Napoca a primit Certificatul de Excelenţă pentru 2017 din partea TripAdvisor



Lasă un răspuns

Site creat de