Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Pontonul din Iulius Parc devine, preț de câteva zile, scena unde spectacolul „Copilul care nu știa de ce merge la școală” va prinde viață și îi va transpune pe cei mici într-o realitate cunoscută lor, însă prezentată dintr-o altfel de…

Numărul cazărilor din Cluj-Napoca în perioada festivalului UNTOLD este din ce în ce mai redus. Pentru a-i ajuta pe fani să își găsească locul potrivit care să îi găzduiască în timpul festivalului, echipa UNTOLD a pus la dispoziție peste 5.000…

Examenul de admitere la studiile de licență la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca a avut loc în 23 și 24 iulie și s-a desfășurat fără probleme pentru toți cei implicați, candidați și organizatori. Probele scrise au avut…

Simțiți că sufrageria dvs. ar avea nevoie de puțină dragoste pentru plante? Terariile sunt recipiente de sticlă închise cu un frumos afișaj de plante cu creștere lentă. Acestea sunt o modalitate excelentă de a obține o doză de natură în…

Studenții de la universitățile de stat care iau nota 10 la examenele din sesiunea de vară primesc abonamente gratuite la festival. Organizatorii UNTOLD, unul dintre cele mai mari festivaluri de muzică din lume, continuă campaniile de susținere a performanței în…

În perioada 29 – 31 iulie 2022, numeroși artiști de circ și pasionați ai circului contemporan din țară și din străinătate se vor aduna la Cluj, la Camping Colina, pentru 3 zile de ateliere, spectacole și concursuri dedicate publicului de…

Peste 20.000 de candidați s-au înscris la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în sesiunea de vară a admiterii în anul universitar 2022-2023. Cele mai căutate facultăți ale UBB în ceea ce privește studiile de licență cu frecvență (zi) sunt: Facultatea…

Cel mai nou hotel construit în România, Radisson Blu din Cluj-Napoca, va avea timp de 6 zile, între 3 și 8 august, tematică UNTOLD. Oaspeții hotelului de 5 stele, în care s-au investit peste 22 de milioane de euro, se…

După doi ani de pauză, Cluj Craft Beer Festival revine și reunește peste 15 berării autohtone care vor aduce mai aproape de public peste 70 de tipuri de bere artizanală în perioada 28-31 iulie, la Iulius Parc, Cluj-Napoca. Pe parcursul…

Începând de azi, 19 iulie 2022, s-a redeschis Bazinul Olimpic Grigorescu. Clujenii de toate vârstele se vor putea bucura de acesta, iar clienții care au abonamente achiziționate până la momentul închiderii bazinului vor putea utiliza aceste abonamente până la epuizarea…

Smida Jazz Festival oferă iubitorilor de muzică bună și de natură cea mai relaxantă și revigorantă experiență de festival. Lineup-ul de activități de zi a fost lansat. Explorări ghidate ale naturii, în pădure, în Peștera Pepii din Parcul Natural Apuseni…

Primele 10.000 de abonamente la ediţia din 2023 a festivalului Electric Castle au fost epuizate în doar câteva ore. Acestea au avut un preţ special de 99 de euro + taxe. Organizatorii Electric Castle au anunţat, pentru cei care nu…