Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Pensionarii cu domiciliul în Cluj-Napoca nu vor mai beneficia de gratuitate în mijloacele de transport în comun, de luni până vineri, în intervalul 06:30 - 08:30

Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” a identificat soluţii pentru ca întrega activitate didactică să se desfăşoare în mediul online încă de la începutul lunii martie, reuşind astfel să asigure continuitatea formării tuturor celor peste 7000 de studenţi în…

Astăzi, 6 mai 2020, a fost realizată recepția Unității de Suport Medical Cluj-Napoca de la Sala Polivalentă BTarena

În mai puțin de o lună de la lansare, platforma UNITED, o inițiativă UNTOLD, a realizat mai multe proiecte de bine și le-a oferit susținere și ajutor eroilor din linia 1 în lupta cu COVID-19, precum și oamenilor aflați în nevoie, din mai multe zone ale țării

Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca își coordonează resursele și le concentrează într-un „Centru de Industrii Creative”

Peste 1,2 milioane de oameni, din toată lumea, au petrecut de 1 Mai la cel mai mare party de acasă, OVERNIGHT

O cursă TAROM încărcată cu echipamente de protecție pentru spitalele clujene a aterizat astăzi, 29 aprilie 2020, în jurul orei 15.00, pe aeroportul din Cluj-Napoca

Pandemia a impus desigur schimbări totale în multe din domenii

În cursul zilei de astăzi a fost semnat contractul de proiectare și execuție a bazei sportive „La Terenuri” din Cluj-Napoca

Pe străzile din Cluj-Napoca a ajuns primul tramvai produs de compania Astra Arad, sub licenţa Siemens

Organizatorii festivalurilor de muzică UNTOLD şi NEVERSEA au făcut anunţul aşteptat de zeci de mii de fani, cu privire la abonamentele deja achiziţionate

Au început lucrările de amenajare a unităţii de suport medical pentru bolnavii COVID-19 în cadrul Sălii Polivalente din Cluj-Napoca