Important, Studentie

Berea care te adoarme și ciocolata fără zahăr: Ce au inventat studenții din Cluj pentru viitorul industriei alimentare

Berea care te adoarme

Berea care te adoarme și ciocolata fără zahăr: Ce au inventat studenții din Cluj pentru viitorul industriei alimentare

La Cluj, lucrările de licență nu se prezintă doar în PowerPoint – se degustă. La Festivalul Alimentului, organizat de USAMV Cluj-Napoca în data de 30 mai 2025, peste 50 de studenți de la Facultatea de Știința și Tehnologia Alimentelor își vor transforma cercetarea academică în produse alimentare reale, funcționale și inovatoare.

Evenimentul are loc la Centrul de Cercetări pentru Biodiversitate și propune o incursiune fascinantă în viitorul industriei alimentare – unul în care ciocolata nu are zahăr, cârnații se asortează cu afine, berea induce somnul, iar jeleurile oferă probiotice.

De la ganoderma la Black Angus și caju fermentat

Studenții și-au organizat creațiile în patru mari categorii – carne, lactate, panificație și băuturi – fiecare dintre ele depășind granițele convenționalului. Câteva dintre cele mai inedite produse alimentare prezentate la această ediție includ:

  • Bere cu melatonină – combinația între relaxare și socializare, direct din sticlă
  • CHOCOLINA – ciocolată fără zahăr, pentru un desert fără vinovăție
  • Jeleuri funcționale cu probiotice – gust de copilărie, efecte pentru imunitate
  • CraftBeer Bites – cârnăciori artizanali pentru bere, infuzați cu afine
  • Brioșe cu Ganoderma – o doză de adaptogeni în desertul de weekend
  • CajuCult – alternativă vegană fermentată, cu beneficii digestive
  • Oxibar – baton energizant pentru stilul de viață urban

Pe lângă aceste inovații, publicul va putea descoperi și produse artizanale reinterpretate – de la crenvurști proteici din carne de vită Black Angus, până la zefiruri artizanale, tartinabile cu rubarbă și batoane gumate cu micoproteine.

Inovație, educație aplicată și parteneriate cu industria

Festivalul reprezintă nu doar o platformă de expunere pentru studenți, ci și un spațiu de întâlnire între educația academică și mediul economic real. Produsele vor fi evaluate de patru jurii, corespunzătoare celor patru secțiuni, formate din specialiști din industrie și cadre didactice universitare.

„Este o ediție de maturitate, în care punem accent pe transferul tehnologic și pe valoarea informațională a fiecărui produs. Festivalul confirmă că atunci când creativitatea studenților întâlnește știința aplicată, iau naștere produse perfect adaptate cerințelor consumatorului modern”, subliniază conf. dr. Oana Lelia Pop, prodecan pentru cercetare, dezvoltare și inovare.

Evenimentul va avea loc între orele 8:00 – 12:00, iar festivitatea de premiere va începe la ora 12:30.



Lasă un răspuns

Site creat de