Timp liber, Important

Cel mai mare hackathon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge 2017, se întoarce în Cluj-Napoca

NASA Space Apps Challenge
  • Space Apps Challenge este incubatorul de inovație al Agenției Aerospațiale Americane (NASA)
  • Evenimentul se organizează în premieră în București și în Timișoara iar la Cluj-Napoca a ajuns la a doua ediție

Cel mai mare hackthon la nivel mondial, NASA Space Apps Challenge, va avea loc simultan la București, Cluj-Napoca și Timișoara pe 29-30 aprilie.

Competiția se adresează unui public cu nivel de experiență variat și din diverse domenii: elevi, studenți, programatori, oameni de știință, profesori, tehnologi, artiști, designeri, ingineri, storytellers, studenți sau antreprenori.

Temele competiției din acest an, trasate de NASA, sunt cinci la număr, centrate în jurul planetei noastre: The Earth and Us, Planetary Blues, Warning! Danger Ahead!, Our Ecological Neighborhood, Ideate and Create! Provocările din fiecare categorie, în număr total de 25, se regăsesc pe site-ul competiției la https://2017.spaceappschallenge.org/challenges/.

Participanții își pot alege de aici o problemă pe care doresc să o rezolve în funcție de domeniu, gradul de dificultate și interese. De asemenea, participanții selectează locația unde vor să participe la hackathon iar înscrierea este gratuită.

  • București: https://2017.spaceappschallenge.org/locations/bucharest/
  • Cluj-Napoca: https://2017.spaceappschallenge.org/locations/space-apps-cluj-napoca/
  • Timișoara: https://2017.spaceappschallenge.org/locations/timisoara/

Pe 20 și 21 aprilie vor avea loc pre-evenimente, al căror scop este de a-i familiariza pe participanți cu noțiunea de hackathon, cu seturile de date și unelte NASA, cu conceptele și abilitățile de rezolvare a problemelor dar și de a le oferi posibilitatea să interacționeze și să se cunoască mai bine.

  • București: 21 aprilie – https://2017.spaceappschallenge.org/locations/bucharest/pre-event/
  • Cluj-Napoca: 21 aprilie – https://2017.spaceappschallenge.org/locations/space-apps-cluj-napoca/pre-event/
  • Timișoara: 20 aprilie – https://2017.spaceappschallenge.org/locations/timisoara/pre-event/

Invitatul special al pre-evenimentului din București este dl. Dorin Dumitru Prunariu, primul și singurul cosmonaut român care a zburat vreodată în spațiul cosmic.

După hackathon-ul care va dura 48 de ore (29-30 aprilie), juriile locale vor desemna, pentru fiecare oraș în parte, maxim două proiecte ce vor fi trimise mai departe spre evaluare juriului internațional împreună cu câte un proiect desemnat ca fiind cel mai popular sau People’s Choice Award. Învingătorii vor fi invitați la o lansare NASA.

De la începuturile sale în 2012, International Space Apps Challenge a devenit cel mai mare hackathon (concurs de programare) la nivel mondial. În fiecare an mii de participanți din diverse domenii indiferent de nivelul de experiență, colaborează pentru a dezvolta soluții inovative, open-source, la probleme cu impact global, legate atât de explorarea spațială cât și de nevoile sociale planetare, folosind seturi de date puse la dispoziția publicului de către NASA. Soluțiile rezultate variază de la aplicații mobile la jocuri, hardware și multe altele.

Ediția anterioară a fost cea mai mare de până acum, desfășurându-se în paralel în 161 de orașe și cumulând un număr de 15.000 de participanți în întreaga lume, cifre pe care sperăm să le depășim în 2017.” a declarat Cristian Dascălu, Chief Innovation Officer SprintPoint Techcelerator și organizatorul competiției la Cluj-Napoca.



Lasă un răspuns

Site creat de