Important, Social & Cultura

Centrul Clujului s-a umplut de poezie

Centrul Clujului s-a umplut de poezie

Centrul Clujului s-a umplut de poezie

Festivalul Internațional de Carte Transilvania (FICT) a lansat proiectul „Geamul cu poezie”, o inițiativă care dorește să aducă oamenii mai aproape de lectură. În cursul zilei de miercuri, 3 iulie, aproximativ 20 de cafenele, magazine și instituții din Cluj-Napoca și-au transformat ferestrele în spații dedicate poeziei.

Proiectul „Geamul cu poezie” a fost inițiat în vara anului trecut de scriitorul Gabriel Bota, directorul festivalului, care a început să scrie poezii pe geamul de la ușa intrării în bloc. Anul acesta, proiectul a fost extins, iar membrii echipei au folosit cretă lichidă pentru a scrie versuri în mai multe locații din oraș.

„Trăim vremuri în care la fiecare pas vedem reclame. Atunci, de ce să nu facem reclamă și poeziei? Împreună cu echipa am decis să ducem acest proiect la alt nivel, să implicăm comunitatea. Am văzut ce impact a avut poezia printre vecinii mei, așadar, suntem siguri că și oamenii care se plimbă prin zonele centrale ale orașului se vor opri să citească niște versuri. Va fi minunat!”, spune Gabriel Bota.

Poemele scrise pe geamuri aparțin atât unor autori consacrați precum Nichita Stănescu, Radu Stanca, Lucian Blaga, cât unor autori contemporani precum Ion Mureșan, Daniel Moșoiu, Florina Cușmir.

Aducem comunitatea mai aproape de literatură și mai aproape de poezie. Îmi place să cred că fiecare persoană care se oprește să citească aceleași poezii, automat, se conectează, prin lectură, iar oamenii vor avea un subiect de discuție. Vor discuta… poezie!”, Majoritatea persoanelor cu care am discutat despre proiect s-au arătat încântate, ne-au oferit ferestrele lor pentru a scrie versuri”, adaugă Bianca Tămaș, PR FICT.

Pentru ca iubitorii de poezie să poată să găsească toate locațiile cuprinse în proiectul „Geamul cu Poezie”, a fost realizată o hartă, care să îi ajute să citească fiecare poem, acestea fiind diferite pe fiecare fereastră în parte. Harta se va putea găsi pe site-ul festivalului și se va actualiza constant.

Reprezentanții FICT își doresc ca această inițiativă să se răspândească la cât mai multe localuri, instituții, școli din Cluj-Napoca, dar și din țară. Așadar, îndeamnă pe oricine are o fereastră să scrie câteva versuri, pentru a împânzi întreaga Românie cu poezie.

Centrul Clujului s-a umplut de poezie: FICT10 va avea loc în perioada 25-29 septembrie

„Geamul cu poezie” este o activitate premergătoare celei de-a zecea ediții a festivalului, #FICT10, care va avea loc în perioada 25-29 septembrie, în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Anul acesta festivalul va dura 5 zile, cu una în plus față de anii anteriori, iar focusul va fi pe evenimente speciale, dezbateri, întâlniri cu scriitori și conferințe, dar și pe oamenii FICT-ului.

FICT este un proiect realizat cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca.




Lasă un răspuns

Site creat de