694 echipe s-au înscris în această ediție a competiției caritabile Walking Month, aflată deja la a 5-a ediție și care a devenit în acești ani un proiect de suflet al comunității clujene.
Cei 3.114 participanți au parcurs peste 976 milioane de pași și au reușit împreună o performanță remarcabilă: s-au strâns 420.000 lei pentru prima ambulanță socială din Transilvania.
Această „ambulanță socială” va fi un centru mobil de servicii, respectiv un vehicul dotat cu echipamente medicale și un mini-birou, care va călători în zonele rurale, izolate sau marginalizate, unde accesul la servicii medicale sau sociale de bază este dificil sau lipsește cu desăvârșire, unind astfel „cele două Românii” proverbiale.
Voluntarii ambulanței vor oferi servicii medicale de bază, precum și servicii sociale, precum ajutor în relația cu autoritățile statului, consultanță juridică sau asistență pentru victimele violenței domestice.
Premierea câștigătorilor a avut loc aseară, la sediul Betfair Romania Development.
În cadrul acestei campanii derulate de Asociația „Hâns Spalinger” și Beard Brothers, care vor dezvolta proiectul ambulanței sociale, au participat angajaţii a zeci de companii din Cluj-Napoca.
Fotografia de articol are rol ilustrativ.
2 Comments