Social & Cultura

CLUJ | Voluntariatul – o lecție de umanitate! Uniți putem face lucruri minunate

asociatia we care

Asociația We Care a organizat joi la Cluj-Napoca evenimentul „Bucurie de voluntar”. Printre acorduri vesele de muzică bună, ceai, cafea și o pauză dulce, publicul a avut ocazia să asculte poveștile de suflet ale unor voluntari dedicați, printre care și a Angelei Dimișcă, unul dintre voluntarii care a descoperit bucuria de a oferi un zâmbet încă de pe băncile liceului.

Tot la acest eveniment, cei interesați au aflat cu ce se ocupă voluntarii de la We Care, dar au avut și posibilitatea de a deveni chiar ei parte din povestea celor care își doresc să facă o schimbare și să ofere un zâmbet și o alinare persoanelor care au atât de multă nevoie.

Scopul evenimentului, pe lângă faptul că a fost un eveniment caritabil, a fost o modalitate pentru cei din We Care de a se întâlni cu prietenii care sunt implicați deja în activitățile asociației , cât și o modalitate de a lege noi prietenii. În sală au fost prezenți atât adolescenți, cât și oameni ce aveau peste 40 ani, ceea ce i-a bucurat mult pe organizatori.

„Evenimentul nu doar că s-a ridicat la nivelul așteptărilor noastre, ba mai mult, le-a întrecut. Feed back-ul primit din partea participanților a fost pozitiv, și asta s-a văzut în special la finalul evenimentului, când oamenii erau zâmbitori și povesteau între ei. A fost o onoare pentru noi să îi avem alături la acest eveniment”, a declarat Maria Paveliuc pentru cluju.ro.

 Cuvântul care ar caracteriza cel mai bine evenimentul se găsește chiar în titlu. Bucurie. A fost o mare bucurie pentru cei care s-au ocupat de organizare să vadă cum oamenii veneau în sală, și scaunele pregătite pentru ei erau prea puține, astfel că, au fost nevoiți să suplimenteze de câteva ori numărul de scaune.

Posibilități de voluntariat în Cluj-Napoca

Unul din momentele emoționante din cadrul evenimentului a fost atunci când oamenii veneau la final și mărturiseau echipei We Care că s-au simțit bine alături de ei, i-au felicitat și încurajat să continue această călătorie de a împărți zâmbete.

Echipa We Care afirmă cu mândrie că după un astfel de eveniment, aceștia rămân cu multe amintiri frumoase și cu bucuria că au reușit să aducă împreună o categorie de oameni care cred în frumusețea vieții și știu că un gest, oricât de mic, cum ar fi un zâmbet sau o floare dăruită, poate schimba ziua altei persoane.

Ei speră că au putut încuraja oamenii să continue să creadă în existența bucuriei de a dărui.

„Motivația noastră din spatele evenimentului este de a celebra și a onora oamenii care se implică în activitățile noastre și să arătăm celor din jur că fiecare are posibilitatea de a face un lucru bun”, afirmă Maria Paveliuc, membru fondator We Care pentru cluju.ro.

Unul dintre cele mai importante lucruri în organizarea unui eveniment sunt oamenii cu care lucrează echipa. Contează ca în echipa care se ocupă de organizare să existe armonie, înțelegere și respect.

Cei de la We Care spun cu zâmbetul pe buze că lecția pe care ei au învățat-o este că: „uniți putem face lucruri minunate”. Așa cum este și acea zicală „unde-s mulți, puterea creste”.

Întrebați ce surprize pregătesc pentru viitor, cei de la We Care au spus că momentan nu pot să dezvăluie acest lucru, însă au sfătuit oamenii să rămână alături de ei, iar la momentul potrivit, curioșii vor afla despre ce este vorba.



Lasă un răspuns

Site creat de