Timp liber, Important

Clujul vibrează în acorduri clasice: Seară muzicală gratuită la Zilele Clujului

Clujul vibrează în acorduri clasice: Seară muzicală gratuită la Zilele Clujului

De Zilele Clujului, orașul devine din nou un mare portativ, în deja tradiționala seară de muzică clasică.

Sâmbătă, 20 mai, soliștii Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” (BIGG DIMM A’BAND) vor susține un concert spectacol cu fragmente din opera Don Pasquale.

Începând cu ora 20:30, pe scenă vor urca Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj-Napoca și Corul Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca pentru Concert Grand Trio Classique.

Accesul este gratuit. Concertele au loc în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca.

19:00 Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”
Concert susținut de ansamblul BIGG DIMM A’BAND
Spectacol cu fragmente din opera Don Pasquale – de Gaetano Donizetti susținut de orchestra și soliștii Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima”

20:30 Concert Grand Trio Classique
Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca
Corul Filarmonicii de Stat Transilvania Cluj-Napoca
Corul Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca

Dirijor: David Crescenzi
Soliști: Soprana Adela Zaharia
Tenorul Eusebiu Huțan

Concertul Grand Trio Classique va fi prezentat, după cum titlul sugerează, de cele trei instituții culturale emblematice ale Clujului. Cu o importanță majoră pentru comunitatea clujeană, evenimentul va reuni sub bagheta dirijorală a Maestrului David Crescenzi, Director artistic al Operei Române clujene, Orchestra și Corul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, Corul Filarmonicii de Stat Transilvania și Corul Operei Maghiare de Stat Cluj-Napoca.

Programul muzical invită la o seară deosebită, în care lirismul ariilor din opere scrise de marii compozitori Giuseppe Verdi, Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Pietro Mascagni și Antonin Dvorak, va fi redat de soprana Adela Zaharia și tenorul Eusebiu Huțan. Muzica unor opere precum Nabucco, La Traviata sau Rigoletto, se va contopi într-o seară dedicată muzicii de calitate.



Site creat de