Timp liber

Concert de Crăciun la Cluj. Peste 6000 de oameni l-au ascultat pe Ştefan Bănică (FOTO)

concert stefan banica

Cele mai frumoase cântece de Crăciun dar și melodii de pe cel mai nou album al lui Ștefan Bănică, „Picat din lună” au răsunat aseară, în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Artistul a oferit fanilor săi, pentru al doilea an consecutiv la Cluj-Napoca, un spectacol plin de feerie, magie și energie frumoasă. Ștefan Bănică i-a purtat pe cei peste 6000 de participanți prin mai multe genuri muzicale, de la rock & roll, twist și până la gospel american.

Invitații surpriză au urcat aseară rând pe rând pe scenă. Alina Eremia, Cabron, Pacha Man, Luminița Anghel și cântăreața de gospel american, Nikki McCoy, au cântat alături de artist melodii de Crăciun și nu numai, atât de cunoscute fanilor săi și publicului din România.

Spectatorii au fredonat împreună cu artist, melodii precum “Doar un Crăciun cu tine”, “Acasă de Crăciun”, dar au putut să danseze și pe piesele care l-au consacrat pe Ştefan Bănică, “Veta”, “Toată lumea dansează” şi multe altele.

“Am întâlnit pentru a doua oară la Cluj-Napoca un public incredibil de frumos și de călduros. M-am simţit extraordinar și parcă nu m-aș mai fi dat jos de pe scena Sălii Polivalente. Am făcut cea mai bună alegere că am adus Concertul de Crăciun la Cluj-Napoca și mă bucur că pentru al doilea an consecutiv am vazut o Sală Polivalentă imensă, plină de oameni care m-au primit atât de frumos.”, a declarat Ștefan Bănică.

Din 2002 până în prezent, artistul a susținut aproape 60 de concerte de Crăciun, iar faptul că de la an la an sunt stabilite noi recorduri ca număr de spectatori și de spectacole susținute demonstrează că acest eveniment devine tot mai impresionant și mai îndrăgit odată cu trecerea timpului.



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de