Important, Timp liber

Concert gratuit de jazz hip-hop la Liceul Mathias Corvinus din Cluj-Napoca

Concert gratuit de jazz hip-hop la Liceul Mathias Corvinus din Cluj-Napoca

Un super-concert jazz hip-hop cu intrare gratuită va încheia primul sezon Pop Up Jazz Club, proiectul care aduce ritmurile swing & blues în locații inedite din Cluj-Napoca.

Jazzbois, celebrul trio din Budapesta, Ungaria, va concerta la Liceul Mathias Corvinus, în Sala Márton Áron care va deveni, pentru o seară, club de jazz.

Concertul va avea loc joi, 24 noiembrie, de la ora 19.00, și promite a fi o experiență muzicală de neuitat.

Pentru participare este nevoie de rezervarea în prealabil a locului, aici.

Jazzbois este un trio care a avut un puternic impact atât în lumea jazz-ului, cât în cea a hip-hop-ului, creând o fuziune unică intre jazz și beat. Deși sunt noi pe scena muzicală, ei au fost recunoscuți de multe personalități din industrie, primind sprijin de la Joe Kay (Soulection). În septembrie 2021, Jazzbois a lansat al doilea album de lungă durată: „Jazzbois Goes Blunt II”, iar în 2022, Jazzbois au venit cu un nou EP, „Danubian Phases”, lansat în colaborare cu tânărul saxofon și flautist DomBeats.

Concertul susținut de Jazzbois este al treilea eveniment organizat în cadrul Pop-Up Jazz Club 2022, după o primă reprezentație outdoor ce a avut loc pe strada Emmanuel De Martonne din Cluj-Napoca în 14 august. Cea de-a doua locație din calendarul evenimentului este Sala Radio unde miercuri, 16 noiembrie, și joi, 17 noiembrie, vor avea loc concerte susținute de trupa americană Delvon Lamarr Organ Trio, cunoscută publicului clujean de la ediția 2019 a Jazz in the Park. DLO3, cum i se mai spune uneori trupei Delvon Lamarr Organ Trio, aduce la un loc sunetul inconfundabil al orgii lui Delvon Lamarr, chitara lui Jimmy Jammes și ritmurile bateristului Julian MacDonough, reușind să creeze un amestec perfect între soul-jazzul anilor 1960, funkul din New Orleans, sufletul instrumental vintage și un strop de chitară acid-rock. Cele două concerte vor începe la ora 19.00 și sunt sold-out!

Pop-Up Jazz Club este un proiect inedit inițiat de organizatorii festivalul Jazz in the Park din dorința de a aduce muzica jazz mai aproape de oameni, dar și pentru a semnala lipsa cluburilor de jazz și a spațiilor potrivite pentru astfel de concerte din țară.

După un sezon de succes, cu trei concerte foarte bune, am considerat că trebuie să încheiem seria Pop Up Jazz Club mulțumind celor apropiați nouă și proiectului printr-un concert cu o trupă pe care am descoperit-o la Jazz in the Park, Jazzbois.

Ne-am bucurat să vedem apetitul oamenilor pentru acest gen de muzică. Biletele pentru cele două concerte organizate la Sala Radio din Cluj-Napoca s-au vândut foarte repede. Suntem sold-out, așa că, în semn de mulțumire, accesul la concertul susținut de Jazzbois va fi liber pentru orice iubitor de jazz”, a spus Roxana Tarko, Project Manager Pop-Up Jazz Club.



Lasă un răspuns

Site creat de