Asociaţia Studenţească Liga Studenţilor Ştiinţelor Vieţii organizează cea de-a doua ediţie a concertului de coline „Cald în suflet, rece afară!”.
Evenimentul va avea loc în data de 7 decembrie, în Aula „Mihai Şerban” din Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară.
Concertul „Cald în suflet, rece afară!” este organizat în scop caritabil pentru a susţine casele de copii din Cluj Napoca.
Întregul eveniment se va desfăşura prin momente muzicale în care se vor interpreta colinde şi prin momente de dans folcloric.
Prima ediţie a evenimentului „Cald în suflet, rece afară” a avut loc în dată de 7 decembrie 2015 şi a fost un real succes, reuşind prin donaţiile colectate să aducă căldură în suflete dar şi în case.
Colaboratorii principali care vor susţine evenimentul sunt Asociaţia Studenţilor Academiei de Muzică ” Gheorghe Dima”, Ansamblul Folcloric Studenţesc ” Mărţişorul” şi Asociaţia Studenţilor de la Facultatea de Agricultură.
Asociaţia studenţească se implică activ de aproximativ 4 ani, în derularea de proiecte pentru dezvoltarea profesională şi personală a studenţilor din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, respectiv Facultatea de Horticultură.