Centrul Cultural Brazilian Casa do Brasil din cadrul Universității Babeş-Bolyai împreună cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei organizează vineri, 25 martie, conferința „Descoperirea Braziliei” susținută de Daniel Perdigão (Institutul Camões, București). Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei, sala Reduta.
Antropolog erudit şi impecabil vorbitor de limbă română, dl. Daniel Perdigão e unul dintre principalii experţi portughezi în domeniul relaţiilor luso-române. Lucrarea sa de doctorat, susţinută la Universitatea din Bucureşti, are ca temă conexiunile dintre personalitatea şi opera lui Mateiu Caragiale şi întâiul ambasador al Portugaliei în România, Martinho de Brederode.
Daniel Perdigão a fost invitat la Cluj spre a vorbi despre modul cum se vede, din perspectiva metropolei şi a Vechiului Continent, marea putere emergentă Brazilia. Prelegerea va fi axată pe ideea Descoperirii Braziliei de către portughezi, la finele secolului al XV-lea, şi va avea drept complement documentar o expoziţie dedicată lui Pedro Álvares Cabral şi Pêro Vaz de Caminha. Aceşti doi exploratori au fost personalităţi exponenţiale ale procesului prin care portughezii şi-au câştigat faima de descoperitori, ca pendant lusitan la acţiunea întreprinsă de vecinii hispanici pe continentul american în ipostaza de cuceritori.
Moderatorul conferinței va fi Virgil Mihaiu, director onorific al Casei do Brasil şi al Bibliotecii de Studii Latino-Americane din Cluj, Domnia Sa va orienta discuţia şi către aspecte legate de raporturile istorice şi culturale româno-luso-braziliene.
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile. Programul evenimentului poate fi accesat pe site-ul http://centre.ubbcluj.ro/casadobrasil/events/.