Important, Liceu

Cultura și educația, esențiale la Cluj: Primăria cumpără 20 de piane de peste 500.000 de euro

Bösendorfer 280VC

Cultura și educația, esențiale la Cluj: Primăria cumpără 20 de piane de peste 500.000 de euro

Primăria și Consiliul Local au investit peste 580.000 de euro din bugetul municipiului pentru achiziționarea a 20 de piane noi destinate elevilor și profesorilor de la Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță”.

Instrumentele au fost livrate recent, iar elevii beneficiază deja de aceste dotări moderne, menite să sprijine procesul educațional și dezvoltarea tinerelor talente muzicale.

Potrivit autorităților, pianele au fost achiziționate în urma cerințelor formulate de echipa colegiului, pentru a asigura instrumente de cea mai bună calitate, conforme cu standardele educaționale europene.

Ne dorim ca, la Cluj-Napoca, fiecare copil să își împlinească potențialul educațional. De aceea continuăm să investim – prin proiecte europene și cu finanțare locală – în școli, creșe și grădinițe din toate cartierele, în infrastructură modernă și dotări pentru elevi și profesori”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca.

Colegiul de Muzică „Sigismund Toduță” este una dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ artistic din România, formând de-a lungul anilor generații de muzicieni care au dus numele Clujului pe scenele lumii.

hands 1837104 1280

Image by freepic.diller on Freepik



Lasă un răspuns

Site creat de