Studentie

Cum încearcă trei studente din Cluj-Napoca să prevină suicidul

18816316 1474853909202879 258650893 n

În luna mai, trei studente de la Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării au organizat evenimentul de fundraising „Iubesc viața pentru că…”, în cadrul căruia au încurajat oamenii să scrie pe un balon motivul lor de a trăi și de a iubi viața, pentru ca apoi să îl lase să zboare.

Participanții evenimentului au avut astfel posibilitatea să sprijine printr-o donație TelVerde, o inițiativă a Alianței Române de Prevenție a Suicidului, prin care aceștia acordă consiliere specilizată persoanelor aflate în crize suicidare sau care prezintă stări depresive și simt nevoia de a vorbi cu cineva. Toate apelurile sunt preluate sub protecția anonimatului și numărul poate fi apelat gratuit.

Ideea ne-a venit în cadrul unui proiect de la facultate și s-a concretizat după ce am încheiat un acord de colaborare cu Alianța Română de Prevenție a Suicidului. Voiam să facem un eveniment prin care să ajutăm comunitatea să conțtientizeze suicidului ca o problema socială, iar prin lansarea de baloane, să aducem o abordare optimistă, să demonstrăm că în ciuda tuturor greutăților, viața e frumoasă și cu toții avem motive să o iubim. Suicidul nu reprezintă o soluție, iar în cele mai multe cazuri, dacă se intervine la timp, poate fi prevenit.

În cadrul evenimentului am strâns o sumă de aproximativ 600 de lei care va fi donată Alianței Române de Prevenție a Suicidului pentru a susține linia telefonică gratuită TelVerde la care oamenii pot apela în caz de nevoie.

Ce am facut noi a fost un prim pas, dar  TelVerde este o inițiativă care are nevoie constant de resurse financiare pentru a putea rămâne gratuită, iar ARPS-ul nu dispune în totalitate de acestea. ” a declarat Alexandra.

Pentru mai multe informații sau dacă doriți să donați puteti accesa pagina de Facebook a Alianței Române de Prevenție a Suicidului:

https://www.facebook.com/Alianta-Romana-de-Preventie-a-Suicidului-156170394409923/?fref=ts



Lasă un răspuns

Site creat de