Asociaţia Liga Studenţilor Ştiinţelor Vieţii (LSSV), din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca organizează în perioada 9-11 mai, Cupa Sportivă a studenţilor USAMV Cluj-Napoca.
Evenimentul, aflat la cea de-a II-a ediţie, este organizat în parteneriat cu asociaţiile studenţeşti din cadrul USAMV Cluj-Napoca – Asociaţia Studenţilor Medicinişti Veterinari, Organizaţia Studenţilor Biotehnologi, Piscicultori şi Zootehnişti, Asociaţia Studenţilor din Facultatea de Agricultură, Asociaţia Ştiinţa şi Tehnologia Alimentelor şi are ca scop să ofere studenţilor oportunitatea de a participa la întreceri sportive, individual sau în echipă, pentru a-şi dezvolta pasiunea pentru sport şi mişcare.
Secţiunile sportive la care vor participa studenţii sunt: fotbal, baschet, volei, cros, tenis de masă şi tenis de câmp, iar jocurile vor fi arbitrate de personal autorizat.
Cupa Sportivă a Studenţilor USAMV Cluj-Napoca se va desfăşura în incinta campusului Universităţii, ocazie cu care se va inaugura şi baza sportivă modernizată a universităţii, dotată cu toate facilităţile (sala de sport, terenul de fotbal). Această inaugurare va fi marcată printr-o competiţie amicală de fotbal, între echipa « FC Universitatea Cluj » şi studenţii noştri.