Timp liber, Important

Cursuri și experiențe inedite cu parapanta la Cluj-Napoca

zbor parapanta cluj

Încă de mici copii ne-am dorit să zburăm, să fim deasupra norilor, deasupra tuturor și să admirăm de la mii de metri ceea ce mama natură ne-a oferit.

Unii au avut această ocazie, fie cu avionul, fie cu elicopterul sau cu balonul cu aer cald. Însă, după părerea mea, dacă vrei să zbori, în adevăratul sens al cuvântului, parapanta este cea mai potrivită alegere.

Nu doar că vei fi în bătaia vântului, pentru câteva zeci de minute, ceea ce dintr-un avion sau elicopter nu ai ocazia, dar vei trăi un sentiment de adrenalină unic, creat în momentul în care vezi că ai lumea la picioare.

Poate că îți este puțin teamă să bifezi și această activitate pe lista ta, însă cu puțin ajutor și cursuri de instruire de la experți, teama se va diminua.

În cadrul acestor cursuri, vei învăța în ce constă pregătirea parapantei pentru zbor, cum să decolezi sau să aterizezi, cum să o manevrezi, care sunt pozițiile în care este recomandat să stai și cum să te comporți în anumite situații, precum vânt mai puternic sau o aterizare mai dificilă.

Important de știut este că începătorii acestui sport zboară de obicei în tandem, împreună cu instructorul lor, pentru a deprinde mai bine tehnicile de care au nevoie pentru un zbor cât mai lin și sigur.

În Cluj găsim câteva școli și asociații de sporturi extreme care țin astfel de cursuri.

Aeroclubul Teritorial „Traian Dârjan Cluj-Napoca, cu ai săi instructori experimentați, organizează astfel de cursuri, de parașutism sau cu planorul.

Persoanele cu vărste cuprinse între 16-22 de ani beneficiază de gratuitate în cadrul cursurilor, iar persoanele care nu se încadrează în această categorie de vârstă, pot beneficia de aceste cursuri contra-cost.

Înscrierile pentru cursuri se desfășoară anual în perioada 11 ianuarie-12 februarie.

Asociația Sportivă de Zbor cu Parapanta (A.S.PAR.) este o altă opțiune pentru cei care doresc să fie instruiți în domeniul zborului cu parapanta.

Din 1994, anul în care a fost înființată, asociația oferă cursuri de zbor cu parapanta, atât în județul Cluj, cât și în împrejurimi.

Instructorii aflați aici sunt specialiști licențiați, câștigători a numeroase trofee la competiții de parapantism sau alte sporturi aeronautice.

Cursanții beneficiază și de echipamente profesioniste, care să le ofere siguranță în zborurile line.

Pe lângă zborul cu parapanta, poate vei dori să faci și primul tău salt cu parașuta. În acest caz, poți apela cu încredere la SkyDive Transilvania.

Aici vei face un salt în tandem, alături de un instructor care va avea grijă de manevrarea parașutei, dar și de siguranța ta. Vârsta minimă pentru această activitate este de 16 ani, iar pentru minori este nevoie de acordul ambilor părinți, la notar.

Îmbrăcămintea trebuie să fie una foarte lejeră, deoarece saltul în tandem nu necesită decât o pregătire de 15 minute înaintea acestuia.

 Vei zbura cu un avion ușor aproximativ 20 de minute, după care vei sări de la 3000 de metri, iar căderea liberă durează până la 40 de secunde, urmând ca pilotul să deschidă parașuta și să înceapă căderea dirijată.

Transilvania eXtreme Adventures este o altă asociație sportivă din Cluj, ce organizează atât cursuri și zboruri de agrement în tandem cu parapanta sau cu paramotorul.

Cursurile se desfășoară în zona Liteni, durează între 4-15 minute, iar costurile ajung până la 150 lei/persoană.

După cum îi spune și numele, Clubul Sportiv Sky Fly din Cluj-Napoca, îi primește cu brațele deschise pe pasionații de zbor de agrement, iar în cadrul acestuia pot învăța cum să zboare liber cu parapanta.

În cadrul cursurilor de inițiere, aceștia vor fi familiarizați cu echipamentul de zbor și vor învăța câteva reguli simple de decolare, control și aterizare, urmând ca la finalul cursurilor să primească o diplomă, dovada palpabilă a unei experiențe de neuitat.

Ce mai e fain la toate aceste cursuri este că, pe parcursul zborului, ești însoțit și de o cameră foto/video, ca să poți retrăi acea experieță și peste câțiva ani.



Lasă un răspuns

Site creat de