Cel mai greu tip de cancer este cel pe care îl ducem singuri. Cancerul, deși este despre moarte, ne dă lecții despre viață. O lecție de viața ne dă și Ionuț, care la vârsta de 9 ani suferă de leucemie acută limfoblastică.
De Ionuț am aflat prin Organizația “Din inima Clujului“, care săptămânal colectează și donează produse necesare copiilor de la secția de oncologie.
Ionuț a fost diagnosticat cu leucemie în 2017. A fost internat de nenumărate ori la secția de oncologie a spitalului de Pediatrie 2 Cluj, unde va rămâne internat și acum, până la sfârșitul lunii noiembrie.
Singura șansă a lui Ionuț este un transplant de măduvă cu celule stem, trei dintre frățiorii lui fiind testați deja pentru compatibilitate.
Operația este gratuită, după ce se găsește o persoană compatibila, însă costurile postoperatorii sunt mari și famila nu are resurse pentru a susține aceste cheltuieli.
,,Dăruiește Aripi” este un eveniment organizat cu sprijinul Asociației Pahumi și al multor alți sponsori, având ca scop o strângere de fonduri pentru acoperirea cheltuielilor de tratament, care este vital pentru Ionuț.
Evenimentul va avea loc în 6 decembrie, începând cu ora 17.00 în Feleacu nr.83, la sediul Asociației Pahumi.
Banii strânși din vânzarea biletelor de intrare vor fi în totalitate direcționați către familia lui Ionuț. Organizatorii evenimentului v-au pregătit diverse activități recreative pentru copii și o tombolă realizată exclusiv cu sprijinul sponsorilor.
Biletele pot fi achiziționate și înainte de eveniment, la sediul Asociației.
Mai multe detalii despre eveniment, tombolă, Ionuț și premii puteți găsi pe pagina Asociației Pahumi sau pe pagina ,,Din inima Clujului“.
Fiecare dintre noi poate face o schimbare în bine acolo unde este nevoie, iar Ionuț are nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi.