Important, Social & Cultura

De ce 9 Mai ar trebui să însemne mai mult pentru români

Triplă semnificație, triplă importanță, triplu omagiu adus acestei zile, dar aproape nimeni nu-i mai dă importanță.

Data de 9 mai este o zi importantă atât pentru România, cât și pentru Europa și poate întreaga lume.

9 mai 1877 marchează ziua în care statul român devine independent, fără a mai fi sub suzeranitate otomană.

9 mai 1945 aduce în atenția noastră atât ziua Uniunii Europene, iar ca stat membru al acesteia ar trebui să ne intereseze, cât și sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
În prezent, pentru noi este importantă o zi când avem liber de la serviciu, școală, facultate. Nu mai dăm importanță și altor lucruri care sunt, poate, mai importante pentru noi ca români, ca popor, ca țară. Ziua în care România s-a proclamat independentă este ziua care ar trebui să ne facă mândri că suntem români.

O zi ce ar trebui să stârnească în sufletele noastre sentimente de orgoliu, mândrie, bucurie, o zi ce aduce un omagiu celor ce s-au luptat pentru independența țării, este neînsemnată pentru noi atâta vreme cât nu ne oferă ceva la schimb. Din nefericire, această zi nu pare a fi una la fel de importantă ca restul în care statul ne oferă mini-vacanțe și liber de la munca de zi cu zi pentru că nu ne cunoaștem îndeajuns istoria.

Am luat legătura cu persoane tinere, din generația mea, am ajuns la concluzia că nu este apreciat efortul altora făcut pentru ceilalți. Când am ajuns să vorbesc cu persoane care au trăit în perioada războiului am avut parte de reacții neașteptate.

Mi-am întrebat câțiva prieteni ce înseamnă pentru ei data de 9 mai.

„Nu știu.”
„Nimic.”
„Parcă se întâmpla ceva în ziua asta, dar nu știu ce.”

Cam așa a decurs conversația cu tineri referitoare la data de 9 mai.

Când am vorbit cu bunicii lor, chiar cu străbunica unuia dintre ei, reacțiile m-au uimit și sentimente de tristețe m-au cuprins în timp ce ascultam tot felul de povești.

„Doamne ferește! Poate nu vom mai trece prin așa vremuri grele. Mulțumește-te că ai prins zile bune și nu ai trăit traume!”, mi-a zis bunicul unei foste colege de liceu.

„Îmi amintesc că eram mai mică, iar tata pleca la război. Nu știam dacă se întoarce. Niciodată nu știai asta. Într-o zi de primăvară am primit o scrisoare în care eram anunțați că tata a murit pe frontul de luptă. Nu pot să explic ce sentiment de tristețe m-a cuprins și cât urăsc ziua în care a venit acea scrisoare acasă. Îl iubeam mult pe tata, mai mult decât pe mama poate. Urăsc acele vremuri care îmi luau oamenii dragi de lângă mine. Mă bucură pentru voi, dragii mei, că nu apucați asemenea timpuri. După fiecare luptă în care tata ajungea acasă de pe front era tot mai schimbat și tot mai rece și distant cu noi, copiii, ba chiar și cu mama. Războiul e un lucru rău, dar și bun pentru că fără război nu câștigam nimic din ce are astăzi țara noastră. Nu ne câștigam nici țara măcar.”, a mărturisit din copilăria sa străbunica Alinei, o vecină din bloc.

Vedeți de ce trebuie să apreciem ziua aceasta?

Fără toate sacrificiile făcute de cei din vremurile trecute România nu ar mai fi ce este astăzi. Foarte mulți oameni și-au riscat, pierdut, distrus viața pentru independența țării și pentru sfârșitul războiului, iar noi nu dăm doi bani pe o zi ce ar trebui să ne facă să realizăm că nu totul ne este servit pe tavă, ci orice mică părticică se câștigă, uneori cu propria viață.

Războiul de independență ar putea fi asemănat cu nașterea unui copil. Sarcina, travaliul, iar apoi fericitul moment în care sosește pe lume un mic suflețel, stârnește emoție și fericire membrilor familiei. Dar faptul că românii s-au luptat pentru ca țara să nu mai depindă de alegerile altora și de deciziile altor conducători, câtă fericire și câtă emoție ne provoacă?
Haideți să nu mai fim superficiali, să nu ne mai gândim doar la beneficii și la câștiguri din partea cuiva sau a ceva. Cum ar fi să creăm din 9 mai o zi mondială pentru că pentru fiecare stat din lume reprezintă ceva această dată. Să ne gândim pur și simplu la faptul că în trecut, cineva, a riscat tot pentru ca noi să avem astăzi toate lucrurile ce ne aparțin. Să încercăm să înțelegem persoanele ce au pierdut oameni dragi pentru ca noi astăzi să putem spune că trăim într-o țară și că nu depindem de nimeni. Să facem aceste lucruri și să aducem un omagiu țării, Europei și oamenilor ce și-au dat viața pentru România.

O simplă rostire de imn al Europei, un marș pentru cei ce au făcut eforturi să aducă România în punctul în care se află astăzi și felicitări trimise către cer pentru eroii ce au murit în război triumfători, dându-și viața pentru țara în care trăiesc, oferindu-le un trai mai bun și o viață mai liniștită familiilor și generațiilor ce urmau să vină.

„Oda bucuriei” este un titlu perfect pentru imnul Uniunii Europene ce se face auzit în ziua acesteia. Bucuria adusă de sfârșitul războiului este exprimată cum nu se putea mai bine în versurile imnului. Faptul că acele vremuri au trecut, că generațiile sunt altele, că nu mai este atât de important trecutul face din astfel de zile unele neînsemnate. Dar, în săpăturile adânci ale generațiilor, bunicii, străbunicii noștri încă sunt marcați de perioada războiului, iar cei ce au luptat încă îi bântuie prin vise zgomotul de arme și bubuituri.

De ce se fac marșuri și comemorări pentru acești eroi în data Înălțării Domnului? De ce nu separăm eforturile făcute de oameni simpli pentru țara lor de acte divine ce s-au întâmplat cu mulți ani înaintea tuturor acestor lucruri. Oare pentru a ne preface doar că ne pasă și de acești oameni? Pentru a masca o falsă apreciere? Ultima dată, când s-a întâmplat acest lucru la mine în oraș, abia de număram zece oameni la acel marș pentru eroii ce au servit în armată.

Pe 1 decembrie sau pe 24 ianuarie toți ne arătăm a fi patrioți și iubitori de țară. Oare pentru că primim zile libere și pentru că se organizează tot felul de serbări în orașe? Să fim un popor chiar așa profitor și materialist încât să nu ținem cu adevărat la țară?

Câți putem fi sinceri cu adevărat și chiar să ne pese de această zi și de evenimentele trecute ce s-au întâmplat la data de 9 mai? Câți dintre noi avem sânge de român adevărat? Vă spun eu: puțini. Foarte puțini mai sunt patrioți adevărați. Nouă, ca români, ne este rușine să recunoaștem în afara țării din ce stat venim. Acest lucru se întâmplă tot din cauza noastră, a generațiilor actuale, pentru că tot noi am reușit fără mari eforturi să creăm o imagine urâtă României ca țară, românilor ca popor.

Pentru simplul fapt că nu scoatem în evidență lucrurile bune și frumoase ale României, rămânem în umbra actuală, nedorind să afle vreodată cineva din altă țară de unde provenim. Marcarea semnificativă a acestei zile de 9 mai ca fiind Ziua Independenței României ar răsuna peste hotare, iar străinii ne-ar privi dintr-o lumină bună ca popor și ca țară. Poate acest lucru ne-ar face să renunțăm la rușinea că suntem români, ba chiar să ne mândrim că facem parte dintr-un popor ce și-a dat viața pentru propria țară.

În liceu, istoria mă învață să-mi iubesc țara. România înseamnă multe suflete stinse, multe familii monoparentale sau ce și-au pierdut copiii, multe traume în viețile oamenilor și multă spaimă în inimile celor ce au văzut cu proprii ochi cum pământul le înghite colegii de front, gândindu-se că ar putea păți la fel. Români de pretutindeni, poate aceste rânduri adresate vouă, tuturor celor ce ați uitat ce țară minunată avem și câte eforturi sunt la mijloc pentru ca ea să ajungă unde este astăzi, vă vor trezi sentimentul de patriot din voi și vor aprinde scânteia de român adevărat ce mocnește în sufletele voastre.

Profesorul meu de istorie a avut o vorbă înțeleaptă la un moment dat: „Data de 9 mai ar trebui să fie considerată Ziua Națională a României!”

Ziua Uniunii Europene nu este nici ea o zi de neglijat. Când ne-am alăturat ei, ne-am alăturat unei familii, am putea spune. Este familia la care ne putem plânge de nereguli, este „tatăl” de la care cerem bani pentru proiecte, este „mama” ce ne apără de necazuri. Aceste lucruri nu trebuie să treacă neobservate pe lângă noi, iar acestea nu pot fi numite doar simple lucruri. Ar trebui să învățăm să fim recunoscători pentru tot ceea ce primim, să știm să mulțumim când ni se oferă și să ajutăm când ni se cere. Iar această zi nu ne cere mult. „Oda bucuriei” este oda fiecăruia dintre noi din momentul în care am devenit stat membru. Este bucuria sufletească a fiecăruia dintre noi că ne-am găsit familie, ajutor, sprijin. Deschideți-vă ochii, destupați-vă urechile, priviți în jurul vostru și ascultați cât de mult primim și cât de puțin ni se cere la schimb.

Pacea adusă de intrarea în UE și de versurile ce reprezintă Uniunea Europeană, este bucuria și pacea ce semnifică și sfârșitul războiului. Sfârșitul urei, luptelor, bătăliilor înseamnă începutul păcii, bucuriei, liniștei. Nu putem să trecem cu vederea faptul că românii nu s-au dat bătuți și au continuat să apere țara cu propria viață. Cu inima ca scut și cu mâinile ca arme, oamenii de pe front nu s-au mai gândit că lasă în urmă familii, ci au avut în minte doar un viitor mai strălucit oferit acestora.

Poate una dintre cele mai importante zile din istorie, cu triplă semnificație, este aproape trecută cu vederea. Să privim dincolo de aparențe și să renunțăm la superficialitate ar face din noi niște cetățeni mai buni, mai iubitori de țară și mai sinceri cu noi înșine.

La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de