Cea mai importantă figură comunistă postbelică, Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a condus România din anul 1948 până la moartea sa, în 1965 şi-a pus serios amprenta asupra oraşului a cărui nume l-a adoptat: Dej.
Locuitorii oraşului spun şi astăzi că dacă Gheorghe Gheorghiu-Dej ar mai fi trăit câţiva ani, alta ar fi fost dezvoltarea economică şi urbanistică a oraşului. Ajuns la putere, Nicolae Ceaușescu a dorit să minimalizeze rolul orașului de la confluența Someșurilor, pentru a pune într-un con de umbră numele predecesorului său.
Drumul spre “Dej”
S-a născut în 8 noiembrie 1901, la Bârlad, într-o familie săracă. Nu a avut posibilităţi să urmeze şcoala şi a fost nevoit să se încadreze în muncă de timpuriu, la vârsta de 11 ani era angajat ca ucenic la un cizmar. De-a lungul tinereţii a avut mai multe slujbe, muncitor la o fabrică de cherestea, la o ţesătorie, la nişte meşteri dogari. În cele din urmă s-a calificat în meseria de electrician în localitatea Comăneşti, unde s-a lovit de greutăţile vieţii muncitoreşti, fapt care l-a motivat să se înscrie în sindicat şi să participe la greva generală din 1920.
În anul 1921, a plecat la Galaţi, reuşind să se angajeze la Societatea de Tramvaie. A efectuat serviciul militar cu contingentul 1923, la Regimentul 3 Pionieri din Focşani. Revenit la locul de muncă, a fost din nou concediat deoarece organizase mai multe proteste ale muncitorilor împotriva introducerii zilei de muncă de nouă ore, cerând totodată creşterea salariilor acestora. Gheorghiu-Dej şi-a găsit rapid un nou loc de muncă, angajându-se ca electrician la Atelierele C.F.R. Galaţi.
În anul 1930, acesta s-a înscris în Partidul Comunist din România şi are parte de prima arestare, pe fondul pregătirii unor greve ale muncitorilor. Conducerea partidului i-a repartizat sarcina de a organiza celula de partid la Atelierele C.F.R. Galaţi. Direcţia Generală a C.F.R. la acuzat de “agitaţie comunistă” și a fost transferat la Atelierele C.F.R. din Dej în 15 august 1931.
Odată ajuns la Dej, Gheorghe Gheorghiu a continuat să desfăşoare aceeaşi activitate sindicală susţinută ca şi până atunci, reuşind să câştige în scurt timp încrederea ceferiştilor locali. La întrunirile sindicaliştilor era de departe cel mai activ, criticând continuu conducerea sindicatului pentru reacţia mult prea indulgentă faţă de deteriorarea situaţiei ceferiştilor. În anii în care a trăit la Dej s-a folosit de un nume conspirativ, dar a dus o viaţă normală, fiind foarte sociabil şi a locuit într-o casă de peste râul Someş, din zona târgului de animale. Dat în filaj de către Siguranţa Statului (Serviciile Secrete) tot timpul se ştia unde se află, cu cine se întâlneşte şi ce face. Cu toată supravegherea, a format în oraş o celulă a comuniştilor din rândul muncitorilor şi a lucrătorilor feroviari din cadrul atelierelor CFR, unde a lucrat şi el.
Nemulţumiţi de condiţiile grele în care munceau, precum şi de preconizata diminuare salarială, datorată crizei economice începută în 1929, muncitorii din Dej au aderat imediat la poziţia protestatară a lui Gheorghiu-Dej, iar la 23 februarie 1932 l-au mandatat pe acesta să plece la Bucureşti, pentru a discuta cu Uniunea centrală a sindicatelor din C.F.R. şi cu ceferiştii de la Atelierele Griviţa din Bucureşti, în vederea coordonării demersurilor lor revendicative.
Prin poziţia sa radicală, Gheorghiu-Dej a reuşit să-i determine însă pe ceferiştii din Dej să continue protestele prin care solicitau îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi creşterea salariilor. În acest context, la 9 aprilie 1932, Direcţia Generală a C.F.R., folosind ca pretext conţinutul moţiunii din 10 februarie, mai exact pasajul în care se cerea eliberarea comuniştilor aflaţi în detenţie, a dispus închiderea atelierelor din Dej şi concedierea celor aproximativ 300 de muncitori. O mare parte dintre ceferiştii concediaţi cu acest prilej l-au considerat pe Gheorghiu-Dej vinovat pentru pierderea locurilor de muncă.
În anul 1934 ceferiştii din Dej, deși erau supărați pe Gheorghe-Gheorghiu aveau să răspundă pozitiv solicitării sale de a-i fi alături în timpul desfăşurării procesului de la Craiova. Faptul că Gheorghiu-Dej se aflase în fruntea protestatarilor şi, mai ales, că era vorba de o “recidivă” a acestuia, a determinat conducerea C.F.R. să nu manifeste nici un fel de clemenţă şi să decidă concedierea lui, lipsindu-l, totodată, şi de dreptul de a se mai angaja la vreun alt atelier din ţară .
Este şi perioada în care Gheorghe Gheorghiu a primit apelativul “Dej”, pe care îl va adopta şi păstra toată viaţa. De notat este însă faptul că acesta nu i-a fost acordat de muncitori în semn de recunoaştere a meritelor sale, ci de către Siguranţă, care încerca astfel să-l deosebească de alţi lideri sindicali din ţară care se chemau Gheorghiu.
Printre primele documente în care figurează cu cognomenul Dej se află şi o notă a Secţiei a IV-a a Siguranţei, din 29 august 1932, care menţiona faptul că “Gheorghiu-Dej” răspândise printre ceferişti broşura Revendicările pentru cucerirea cărora celula C.F.R. din Bucureşti a Uniunii Tineretului Comunist din România cheamă la luptă pe toţi tinerii C.F.R. din Bucureşti.
După plecarea din oraşul Dej, Gheorghe Gheorghiu împreună cu alţi lideri ai muncitorilor feroviari a organizat demonstraţia şi greva de la Atelierele CFR Griviţa Bucureşti din ianuarie-februarie 1933. Această grevă organizată de comunişti s-a terminat cu violenţe grave, după ce muncitorii au atacat forţele de ordine, câţiva dintre aceştia au fost împuşcaţi. Cu această ocazie este din nou arestat şi condamnat la 12 ani de muncă silnică, după procesul de la Craiova şi astfel, va rupe orice legătură cu oraşul Dej. Gheorghiu-Dej a fost deţinut în închisorile: Jilava, Văcăreşti, Craiova, Ocnele Mari, Doftana, Aiud, Caransebeş şi lagărul de la Târgu Jiu. În 9 august 1944, Gheorghe Gheorghiu-Dej a evadat din închisoarea din Târgu-Jiu, iar în anul 1945, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales secretar general al Partidului Comunist Român şi membru în guvernul condus de generalul Rădescu.
După ce a ajuns la conducerea ţării s-a îngrijit de dezvoltarea economică a oraşului construind aici unul din cele mai mari combinate de celuloză şi hârtie din ţară, a triplat activitatea Depoului CFR Dej, au fost modernizate fabricile de mobilă şi conserve. El a vizitat oraşul şi oamenii pe care i-a cunoscut în scurta şedere la Dej. În 7 noiembrie 1947, Primăria oraşului Dej a acordat Diplomă de Cetăţean de Onoare lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.
Până în anul 1952, Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost unul dintre membrii grupului care a condus România comunistă, apoi a reuşit să îşi elimine rivalii şi să rămână dictatorul României până la moartea sa, în anul 1965.
După moartea sa, Comitetul Central al PMR, Consiliul de Stat şi Consiliul de Miniştri au adoptat, la 22 martie 1965, hotărârea cu privire la eternizarea memoriei lui Gheorghe Gheorghiu Dej. În baza acestei hotărâri pe casa din Dej unde a locuit a fost aşezată o placă comemorativă, care a fost dată jos în 1990, după prăbuşirea regimului comunist.
În memoria colectivă a oraşului Dej el a rămas ca un om simplu în perioada ilegalităţii, iar după ce a ajuns la conducerea ţării s-a îngrijit de oraş şi de locuitorii săi, această imagine vine în contradicţie cu literatura istorică contemporană care ne prezintă un Gheorghe Gheorghiu Dej ca fiind cel mai abil comunist al României, care şi-a şlefuit cu mult tact abilităţile politice într-un timp scurt (1933-1944). Maestru al intrigilor de culise, prietenos şi protector în relaţiile cu anturajul său, a încercat să lase impresia de modestie şi bunăvoinţă, chiar şi faţă de criticii săi. În realitate, ca şi Stalin, Rákosi sau Thorez, Gheorghiu-Dej era obsedat de putere şi măcinat de un irepresibil complex de inferioritate faţă de membrii de partid mai vechi şi faţă de intelectuali.
Prezenţa la Dej a lui Gheorghe Gheorghiu a constituit un dezavantaj pentru oraş, iar ulterior, succesorul său, Nicolae Ceauşescu a decazut Dejul din poziţia de reşedinţa de judeţ.
In cadrul articolului au fost prezentate informaţii care se regasesc şi în Monografia “Dej- Istorie şi legenda”, autori Cristina şi Constantin Albinetz.
