Social & Cultura

Deserturi de care nu te poți sătura | Cinci rețete pe care le poți încerca și tu de Paște

reteta simpla tiramisu

Prăjiturile făcute în casă sunt nelipsite de pe masa de sărbători a fiecăruia.

Fie că îți vin prietenii în vizită, se apropie sărbătorile sau, pur și simplu, ai poftă de ceva dulce, nu vei da greș niciodată cu aceste rețete care sunt pe gustul tuturor.

Am pregătit mai jos 5 rețete de prăjituri delicioase pe care ar trebui să le încercați și voi de Paște și nu numai.

Cozonac cu Nucă

Ingrediente aluat:

  •  1 kg de făină
  •  500 ml de lapte
  •  30 g de unt topit
  •  8 linguri de zahăr
  •  25 g de drojdie
  •  8 ouă (doar gălbenușul)
  •  coaja rasă de la o jumătate de lămâie
  •   un vârf praf de sare

 Ingrediente umplutură:

  •  600 g nucă
  •  6 linguri de zahăr
  •  albușurile rămase de la cele 8 ouă din compoziția pentru aluat

 Mod de preparare aluat:

După ce am încălzit puțin laptele, adăugăm cele 8 gălbenușuri împreună cu zahărul, drojdia și praful de sare, apoi se lasă 5 minute pentru ca drojdia să se activeze, timp în care se adaugă untul peste făină.

Compoziția obținută se adaugă treptat peste făină până se încorporează complet. Aluatul obținut se lasă la dospit 45 de minute.

Mod de preparare umplutură:

Cu ajutorul mixerului formăm o spumă din 8 albușuri și adăugăm treptat cele 6 linguri de zahăr. După ce am obținut spuma, adăugăm peste ea nuca și amestecăm încet.

După ce aluatul a dospit îl împărțim în 2 părți aproximativ egale. Întindem fiecare parte, după care adăugăm umplutura de nucă. Rulăm fiecare cozonac, iar apoi îi punem în tăvile tapetate cu ulei. Înainte să fie băgați la cuptor, ungem fiecare cozonac cu gălbenuș de ou pentru a da un luciu frumos la final, apoi băgăm totul în cuptor circa 45 de minute, la 200 de grade.

reteta usoara de cozonac
sursa foto: retete.unica.ro

Tiramisu

Ingrediente:

  •  500 g mascarpone
  •  400 g pișcoturi
  •  250 ml cafea
  •  3-4 linguri zahăr
  •  3-4 ouă
  •  cacao

Mod de preparare:

Separăm albușurile de gălbenuș, iar cu ajutorul unui mixer, amestecăm gălbenușurile cu zahărul până obținem textura unei creme. Într-un bol separat amestecăm albușurile cu mascarpone, apoi adăugăm și gălbenușurile. Batem cu mixerul până se omogenizează totul.

Pișcoturile trebuie să le trecem prin cafea, pe ambele părți, apoi le punem în tavă. După ce am format primul strat de pișcoturi, adăugăm peste un strat de cremă, apoi încă unul de pișcoturi și tot așa până rămânem fără pișcoturi. La final, crema rămasă o adăugăm deasupra și presărăm peste cacao. Lăsăm totul la frigider cel puțin o oră pentru a intra mai bine cafeaua în pișcoturi, apoi se poate servi.

reteta simpla tiramisu
sursa foto: retete.unica.ro

Tartă cu Căpșuni

Ingrediente pentru blat:

  •  2 ouă
  •  60 g făină
  •  3 linguri zahăr
  •  un praf de sare
  • coaja rasă de la o lămâie
  • puțin unt (pentru a unge tava)

Ingrediente pentru umplutură:

  • 600 g căpșuni
  • 180 g zahăr
  • 400 ml smântână (pentru frișcă)
  • 50 g zahăr pudră

Mod de preparare:

Spălăm căpșunile, le tăiem felii, adăugăm 180 de g zahăr peste ele și le lăsăm la frigider până se topește zahărul și formează un sirop.

Pentru blat:

Adăugăm ouăle într-un bol împreună cu zahărul, coaja de lămâie și sarea, apoi mixăm totul cel puțin 6-7 minute. Punem făina și amestecăm totul, iar apoi turnăm compoziția într-o tavă ( tava trebuie să fie unsă cu unt) și punem la cuptor circa 10-15 minute, la 180 de grade.

După ce trec cele 15 minute (avem grijă să nu lăsăm mai mult fiindcă blatul nu trebuie să fie uscat, ci să capete o textură mai umedă) lăsăm blatul să se răcească foarte bine.

Pentru umplutură:

Batem bine smântâna împreună cu zahărul pudră și mixăm totul până se încorporează. Punem cantitatea de frișcă peste blat, iar apoi adăugăm căpșunile (după ce le stoarcem puțin de sirop). Lăsăm tarta la frigider cel puțin 2 ore, după care se poate servi.

reteta usoara tarta
sursa foto: retete.unica.ro

Ruladă cu Nutella și Mascarpone

Ingrediente pentru blat:

  • 6 ouă
  • 1 praf de copt
  • 6 linguri de zahăr
  • 6 linguri de făină
  • un vârf de sare

Ingrediente pentru umplutură:

  • 500 g mascarpone
  • 300 g nutella

Mod de preparare:

Separăm gălbenușul celor 6 ouă de albuș. Peste albușuri adăugăm praful de sare, iar cu ajutorul mixerului batem ouăle. După ce ouăle formează o spumă, adăugăm treptat câte o lingură de zahăr și continuăm să mixăm. Peste spuma obținută încorporăm praful de copt și treptat cele 6 linguri de făină. Turnăm compoziția într-o tavă și lăsăm 25 de minute în cuptor, la 180 de grade.

Pentru cremă amestecăm nutella cu mascarpone, iar după ce lăsăm blatul să se răcească puțin, întindem compoziția peste blat. Fiindcă blatul este mai fragil, folosim hârtie de copt pentru a ne fi mai ușor să-l rulăm. Se lasă la frigider puțin, apoi putem servi.

reteta usoara rulada cu ciocolata
sursa foto: retetepractice.ro

Kinder Felie de Lapte

Ingrediente pentru blat:

  • 6 ouă
  • 100 g zahăr
  • 50 g ulei
  • 50 g lapte
  • 90 g făină
  • 50 g cacao
  • 5 g praf de copt
  • un praf de sare

Ingrediente pentru umplutură:

  • 140 ml lapte
  • 5 g gelatină
  • 30 ml apă rece
  • 1 linguriță amidon
  • 130 g lapte condensat
  • 200 ml smântână (pentru frișcă)
  • esență de vanilie
  • 2-3 linguri miere

Mod de preparare blat:

Separăm albușurile apoi le mixăm cu praful de sare și cu o lingură de zahăr până obținem o spumă densă. La fel ca mixăm separat și gălbenușurile cu zahăr, apoi adăugăm laptele și ulei până se omogenizează. Punem praful de copt peste făină și cacao, iar apoi amestecăm cu gălbenușurile. Se amestecă tot și se toarnă într-o tavă. Punem în cuptor circa 5-10 minute, la 180 de grade, apoi lăsăm la răcit. După ce se răcește, tăiem blatul în jumătate.

Mod de preparare umplutură:

Lăsăm gelatina în apă rece, amestecăm amidonul cu laptele și lăsăm puțin pe foc (continuăm să amestecăm până se îngroașă). După ce luăm de pe foc, adăugăm gelatina și lăsăm să se răcească.

Batem smântâna, punem crema de lapte după ce aceasta s-a răcit, laptele condensat, brânza de mascarpone și mierea, iar apoi încorporăm frișca bătută. Lăsăm la frigider 10-15 minute. Punem crema peste jumătate de blat, întindem bine, apoi  acoperim cu cealaltă jumătate. Punem la frigider 1-2 ore pentru a obține o cremă mai tare, iar după tăiem felii. Să nu uităm că e o prăjitură care trebuie păstrată mereu la rece pentru a se putea servi.

reteta usoara prajitura felie de lapte
sursa foto: gustoase.net

 Poftă bună!

 



Site creat de