Timp liber

DJ-ul Armin van Buuren revine astăzi la UNTOLD! Anul trecut a îngenuncheat în faţa fanilor, la finalul unui set care a durat câteva ore

13680052 550540388481488 298093500295889621 o 1

DJ-ul olandez Armin van Buuren revine astăzi, în cea de-a treia noapte de UNTOLD, la Cluj-Napoca. Legendarul DJ va mixa pe scena Dragon`s Nest (Cluj Arena) de la ora 03:05.

Vă reamintim că la primele două ediţii, DJ-ul olandez a fost impresionat până la lacrimi de cei prezenţi pe stadionul Cluj Arena.

Anul trecut, Armin ar fi trebuit să încheie setul la ora 05, însă muzica pe scena principală s-a oprit abia la ora 07, când zeci de mii de oameni îl aplaudau pe olandez. „Nu credeam că voi ajunge să mixez şi la after la festivalul UNTOLD” a declarat Armin van Buuren la finalul maratonului muzical de la UNTOLD.

La jumătatea setului pregătit special pentru fanii UNTOLD, Armin Van Buuren a îmbrăcat tricoul echipei naţionale a României, moment în care zecile de mii de fani au început să aplaude frenetic şi să îi scandeze numele.

La final, la ora 07 Armin Van Buuren a coborât de pe scenă, i-a aplaudat pe cei care au rămas până după răsărit la festival şi a îngenuncheat în faţa acestora în semn de mulţumire pentru o noapte formidabilă. „Fără voi nu aş fi reuşit să mixez atât de multe ore. Voi sunteţi sufletul petrecerii” a adăugat olandezul.

Armin Van Buuren – favoritul publicului UNTOLD! Acesta a coborât de pe scenă şi a îngenuncheat în faţa fanilor (VIDEO)



Lasă un răspuns

Site creat de