IT, Important

Droidcon | Specialiști de la Google și !Yahoo Japonia îi învaţă pe IT-iştii din Cluj secretele Androidului

droidcon cluj
  • Pentru două zile, Droidcon transformă Clujul în capitală regională a pasionaților și specialiștilor de Android
  • Conferinţa, una dintre cele mai mari evenimente specializate pe sistemul de operare Android la nivel mondial, are loc la ClujHub, în perioada 21-22 septembrie.

„Droidcon”, eveniment global pe zona de technologie şi servicii pe suport Android, va fi organizat pentru prima oară în Cluj-Napoca, în perioada 21-22 septembrie 2018, la ClujHub.

Evenimentul adună peste 25 de speakeri şi mai mult de 200 de participanţi din ţări precum Japonia, Spania sau Guatemala, dar şi din România.

În cele două zile ale conferinţei de la Cluj-Napoca, participanţii vor avea ocazia să ia parte la două workshop-uri interactive, pe Machine Learning şi realitate augmentată, dar şi să ia pulsul ultimelor noutăţi din segmente precum inteligenţa artificală sau librării Open Source.

”Ne bucurăm să aducem, în premieră, la Cluj, conferința Droidcon, mai ales că se împlinesc zece ani de Droidcon la nivel global şi zece ani de la lansarea primei versiuni de Android. Droidcon este o conferinţă care nu doar că aduce laolaltă specialişti şi pasionaţi de Android, dar scoate la iveală tot ce e mai bun din ambele părţi”, a spus Alexandru Tintea, co-organizator Droidcon Transylvania şi organizator a celor 5 ediţii ale Droidcon Bucureşti.

Printre speakerii prezenţi, la Cluj, în acest week-end se numără Oleksandr Zakharchuk, expert Google în Machine Learning, Hiroyuki Mori, tech-lead Android la !Yahoo Japonia, cel mai mare motor de căutare din „Ţara Soarelului Răsare”, dar şi un pescar înrăit, sau Mercedes Wyss, CTO al unui startup în Guatemala.

Specialiști de la Google și !Yahoo Japonia îi învaţă pe IT-iştii din Cluj secretele Androidului

Pentru noi, este o onoare să fim gazdă şi co-organizator al Droidcon, un eveniment major, care pune Clujul pe harta specialiştilor şi pasionaţilor de Android din întreaga lume. Ne aşteptăm la peste 200 de participanţi din ţări precum Franţa, Japonia şi chiar Guatemala”, a declarat Victor Miron, director executiv al ClujHub.

ClujHub este unul dintre cele mai mari spații de coworking din România și un centru de evenimente de referință, situat chiar în inima orașului Cluj-Napoca. Misiunea ClujHub este de a conecta și educa mințile antreprenoriale în călătoria lor spre succes, în timp ce viziunea este de a oferi antreprenorilor puterea și resursele necesare pentru a crea un viitor sustenabil.



Lasă un răspuns

Site creat de