Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Un grup de nouă elevi ai Colegiului Național „Emil Racoviță” din Cluj-Napoca, cu vârste de 11–12 ani, s-a calificat în finala națională a concursului de robotică NextLab.Tech, la proba Line Follower Basic, după cinci luni de pregătire intensă în cadrul clubului de robotică al școlii. Este pentru prima dată când acești elevi participă la o competiție de profil.
Pentru a ajunge în finală, copiii au trecut prin două etape de selecție, alături de câteva sute de alți concurenți din toată țara. Din județul Cluj, ei sunt singurii elevi calificați la această probă și au stabilit totodată un mic record național: reprezintă școala cu cel mai mare număr de finaliști la ediția 2025 a competiției.
Pregătirea s-a desfășurat după orele de curs, în cadrul clubului de robotică al colegiului, activitate organizată și susținută exclusiv prin voluntariat. Elevii au fost îndrumați de mai mulți mentori, printre care și părinți, iar școala a pus la dispoziție gratuit sala de bibliotecă pentru antrenamente și întâlniri.
Părinții copiilor s-au implicat activ și financiar, contribuind la achiziționarea materialelor necesare – roboți, trasee, consumabile și accesorii tehnice. Potrivit mentorilor, fără acest sprijin consistent – atât logistic, cât și uman – participarea și calificarea la nivel național ar fi fost mult mai greu de atins.

Din clasa a VI-a B:

Din clasa a VI-a D:

Finala națională va avea loc la București, în data de 1 noiembrie 2025.
Listele oficiale cu elevii calificați pot fi consultate pe site-ul competiției:
https://www.nextlab.tech/wp-content/uploads/2025/10/LFB25.pdf
Calificarea acestor tineri pasionați de tehnologie reprezintă nu doar o performanță școlară, ci și un exemplu de bună colaborare între școală, părinți, Primăria Cluj-Napoca și comunitatea de mentori voluntari. Rezultatul este cu atât mai important cu cât demonstrează că, acolo unde există implicare, perseverență și susținere, performanța devine posibilă încă de pe băncile gimnaziului.