Fie că ești iubitor de munte sau ai nevoie de o doză de aer proaspăt găsești o adevărată oază cam la două ore de orașul Cluj-Napoca.

Noi am pornit din Cluj într-o duminică dimineața, pregătiți cu cafea și ceva de-ale gurii. Destinația noastră era vârful Dobrin, așa că am luat-o spre Someșul Rece, Măguri Răcătău și apoi ajungi destul de ușor pe platou, la Dobrin. Când te dai jos din mașină inspiri profund aerul de munte și o iei la pas. Aici nu auzi mașini, claxoane, poate doar bâzăitul unei muște și un „Muu” de la câteva văcuțe care se bucurau de păscut. Și când te aștepți mai puțin dai de un deal de un verde primăvăratic și câteva nuanțe de mov și roșu. Chiar dacă e sfârșit de sezon mai găsești afine și merișoare. Nu îți face iluzii că vei reuși să strângi ceva să duci acasă (decât dacă ai la tine un pieptene special cu ajutorul căruia să aduni fructele) așa că bucură-te de gustul autentic al fructelor de pădure atunci, acolo.

Munții Apuseni impresionează nu prin înălțimea piscurilor, ci prin peisaje de nedescris, culoarea verde a brazilor care te face să zâmbești și să te bucuri și prin simplitatea oamenilor și a caselor în care locuiesc. Căsuțele au o arhitectură specifică zonei, din lemn, simplă, ici-colo o mică sculptură fie pe lângă geam sau pe la acoperiș în zona podului. Gardurile sunt chiar folosite doar pentru a delimita terenul, nu sunt făcute pentru ca vecinu’ să nu vadă ce fac și ce am. Oricum nu investesc în căsuțele lor pentru că majoritatea mai au o locuință în vale unde stau iarna.

După așa o plimbare parcă ar merge o pauză la umbra falnicilor brazi. Și care e mâncarea de bază a românilor, dar mai ales a ardelenilor? Evident, slănina. De foame, dar poate că mai tare de dragul amintirilor din copilărie când lumea avea mai mult timp pentru ieșiri la pădure și la grătare am prăjit slănină și am făcut și „pită picurată” și cu roșii de grădină lângă (Iertați-ne pentru că vă facem poftă.). Am avut grijă să nu lăsăm resturi în urma noastră, am strâns tot și la primul coș de gunoi am aruncat gunoiul.

Cu bateriile reîncărcate ne facem traseul către casă și alegem să mergem către Valea Ierii.

Drumul pe care mergem e unul recent construit, cu niște peisaje de nedescris, se vedeau căsuțe pe dealuri, la câțiva kilometri una de cealaltă. Din păcate, nici pădurile din Apuseni nu au scăpat de defrișare, câteva parcele de păduri sunt tăiate complet. Legal sau ilegal un astfel de peisaj e dezolant.

Încet-încet te apropii de civilizație și de gălăgia urbană și tot ce poți să faci e ca energia pozitivă pe care ai luat-o să o folosești în următoarele zile. Și poate ar trebui ca toți să ne facem timp pentru astfel de momente, ieșiri în natură, să nu uităm de noi și de ceea ce ne face bine.