Studentie, Important

Eveniment caritabil la Cluj organizat de trei studente: “Construiește cu lucruri mici, oameni mari!”

Eveniment caritabil la Cluj organizat de trei studente: “Construiește cu lucruri mici, oameni mari!”

Flying Circus va găzdui un concert caritabil pe 10 ianuarie, începând cu ora 19:00.

Evenimentul “Construiește cu lucruri mici, oameni mari!” a început numărătoarea inversă. Joi, pe 10 ianuarie, începând cu ora 19:00, Flying Circus va găzdui un concert caritabil organizat de trei studente ale Facultății de Științe Politice, Administrative și Ale Comunicării. Multe jucării, muzică bună și atmosfera de care ai nevoie.

Asociația Creștină „Something New” din Cluj-Napoca funcționează din anul 2013 și oferă suport copiilor ce provin din familii defavorizate, a căror venituri sunt insuficiente pentru acoperirea nevoilor minime. În acest centru le sunt oferite copiilor servicii de educare, dezvoltare artistică și consilieră psihologică, oferind suport social pentru familiile acestora.

Din dorința de a ajuta acești copii, cele trei studente organizează acest concert caritabil, urmărind să strângă cât mai multe jucării, rechizite și produse de igienă. De asemenea, la eveniment va participa și coordonatoarea organizației, Laura Pașca, cea care se ocupă de bunăstarea copiilor și buna desfășurare a activităților.

Dacă doriți să evadați din cotidian și să îi cunoașteți pe tinerii studenți, sunteți așteptați joi, pe 10 ianuarie, începând cu ora 19:00 în Flying Circus. Împreună construim oamenii mari, cu lucruri mici! Intrarea va fi liberă și sunteți așteptați de la mic, la mare.

Nu uitați de jucării!” a declarat Alexandra Şutac pentru cluju.ro.



Lasă un răspuns

Site creat de