Social & Cultura, Important

Gentlemen in Business, o nouă ediție de succes la Cluj

Mihai Tandea

Duminică, 28 mai, a avut loc cea de-a treia ediție a conferinței ”Gentlemen in Business”, un eveniment unic în țară, fiind organizat de domnișoare exclusiv pentru domni.

Cei 60 de domni prezenți în sală s-au lăsat pe mâna echipei de organizare și nu au fost dezamăgiți.

Printre speakerii acestei ediții s-au numărat Ion Duvac, Mihai Tandea, Gabriel Oniga, Peter Dezso, Tudor Irimiea și Bogdan Pandea. Temele abordate în cadrul evenimentului au fost Inteligență emoțională, Leadership, Tehnologie, Fonduri europene, Piața de capital și Antreprenoriat.

Primul speaker, dr. Ion Duvac, CEO și fondator al Academiei Psychological Profiler ne-a vorbit despre importanța inteligenței emoționale în luarea deciziilor de afaceri și despre inteligența psihologică antreprenorială. Unul dintre factorii care influențează cel mai puternic starea noastră de bine și, implicit, succesul, este stima de sine, iar printre pilonii stime de sine se nunără acceptanța de sine necondiționată, pilonul profesional și validarea masculinității.

Ion Duvac

Mihai Tandea a pus în discuție calitățile unui lider, iar printre cele mai importante sunt atitudinea pozitivă, riscul, perseverența și capacitatea de a transforma eșecul în victorie. Fiecare schimbare de comportament sau depășirea unor obstacole reprezintă o provocare, dar acea schimbare te aduce mai aproape de acea împlinire sau acel succes pe care îl vrei.

Cu toții am văzut prin oraș acele mașini colorate de la Get Pony. Gabriel Oniga, Manager Operational la Get Pony Cluj-Napoca ne-a povestit  despre întregul proces ce stă la baza „car sharing-ului” și cum tehnologia i-a ajutat pe cei de la Get Pony să creeze un business care se dezvoltă pe zi ce trece.

Gabriel Oniga

După primele două ore am avut și mult așteptata pauză de networking unde participanții au degustat trei sortimente de bere artizanală oferite de partenerii noștri, Bere a la Cluj. Domnii au avut oportunitatea de a discuta mai pe larg temele conferinței cu speakerii, aceștia reușind să le împărtășească din cunoștințele și experiența acumulată până în prezent.

Dacă primii speakeri ne-au dat acel imbold motivațional, următorii invitați au venit cu o doză de motivație financiară. Peter Dezso ne-a vorbit despre oportunitățile de finanțare, fie că este vorba de fonduri europene sau naționale, care ar putea fi o soluție pentru dezvoltarea afacerii noastre. Tudor Irimiea, care are în spate ani de experiență pe piața bursieră, ne-a povestit despre ce este bursa și ce se tranzacționează pe această piață.

Bogdan Pandea, tânărul antreprenor cu stofă de căpitan a acceptat provocarea de a fi alături de noi și de a ne împărtăși câteva dintre provocările în uniforma de Bean…Captain Bean. Pentru Bogdan succesul se definește sub forma unei ecuații: Succes = P (perseverență) x O (oportunități). Crede în ideea ta și nu te lăsa influențat de alții, chiar dacă vei eșua acceptă eșecul și consideră o experiență din care ai ce învăța. Căpitanul ne recomandă să ne creăm un Dream Chart unde să ne scriem ce ne dorim, ce vise avem, ce obiective avem pe anul acesta (obiective realiste și măsurabile), iar viața va avea grijă să ne deschidă ușile pentru a obține ceea ce ne dorim.

Bogdan Pandea

Astfel, s-a încheiat a treia ediție a Gentlemen in Business cu o notă pozitivă și cu noi obiective trecute pe listă.




INTERVIU Tudor Irimiea – fondatorul Invest Club din Cluj-Napoca, prima comunitate de investitori din țară

INTERVIU Mihaela Doboşeriu – preşedinta ONG-ului Business Ladies Club din Cluj



Lasă un răspuns

Site creat de