Vlad Braga este un tânăr student la Cluj pasionat de fotografie, scris şi călătorie. Cele trei coordonate îl ghidează în regăsirea sinelui. Acest concept este din ce în ce mai puțin exploatat într-o lume sufocată de non-valori ridicate la rang de repere sociale. Vlad a devenit protagonistul unei aventuri inedite plănuită dintr-o nevoie sinceră: dezvoltarea personală în contextul unui impas atât intelectual cât şi spiritual.
Studentul a ales călătoria ca metodă de pătrundere în interiorul sineleui profund, iar ceea ce îl diferențiază este varianta nu prea des întâlnită de a călători: exclusiv prin intermediul consacratului autostop.
Vlad, student la Jurnalism în limba engleză, în cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative şi ale Comunicării, aparținând UBB Cluj, simțea că stagnează între infinte posibilități de afirmare în aria ziaristicii.
Nimic nu părea să se lege, chiar dacă Vlad poate fi considerat un student cu o activitate universitară ireproșabilă. Prin diferitele proiecte, fie colective, fie individuale, a încercat să-și găsească scopul, rolul său în această lume, un ideal pe care nu mulți reușesc să-l atingă, ajungând într-un final la neîmplinire, cea mai grea povară a ființei umane. Extrovert din fire, având „microbul” călătoriilor neconvenționale moștenit din familie, Vlad a hotărât că cea mai bună cale de a se apropia de adevărata sa menire este contactul cu diferite culturi, să experimenteze necunoscutul, în definitiv el voia să spulbere tipica monotonie cotidiană.
Mai multe am aflat dintr-un interviu acordat pentru cluju.ro:
- Când a apărut acest impuls, de a lua aproape la pas Europa?
Primul an de facultate, semestrul II. Atunci mi-am dat seama că oricum facultatea e super ușoară şi că în viață trebuie să faci ceva mai mult de atât.
- Pentru mine, o călătorie cu autostopul pare un exces de nebunie studențească. Cum s-a materializat ideea?
Printr-un simplu „Bă, ce mi-ar plăcea să merg cu autostopul prin Europa”, urmat de un și mai simplu „Păi hai să mergem”. Practic, așa a luat naștere nebunia asta studențească, cum vrei tu s-o numești. Viața mea se rezumă la a fi spontan și a lua tot ce-ți iese în cale în piept cu încredere și voie bună. Când le ai pe astea două în buzunar, viața îți dă numai dragoste.
- Să înțeleg că nu ai plecat singur. Ce l-a motivat pe camaradul tău?
Nu, nicidecum. Nicușor scria o carte și inspirația încetase să mai apară. La fel ca și mine, el simțea nevoia unei evadări.
- Cu toții avem o mamă și știm până unde se poate întinde simțul matern puternic dezvoltat. În ce măsură te-a susținut mama ta?
Îți dai seama că nicio mamă nu își dorește să-și audă fiul de 20 de ani că el vrea să hoinărească prin Europa. Nu a fost deloc de acord și a inisistat să nu fac asta și când deja urcasem în trenul Bacău-Cluj, dar mulțumesc oricui e acolo sus că am niște părinți care, deși nu au rezonat cu ideile mele mai puțin obișnuite, nu au fost radicali și m-au lăsat să fac ce am considerat eu că trebuie făcut.
Tata, fiind pe peron, m-a sunat imediat cum a plecat trenul și mi-a propus să mă duc pe croazieră în Grecia, să muncesc acolo, numai să nu plec cu autostopul. Am râs și i-am spus că-l iubesc, cu gândul la mașinile care urmau să mă trecă atâtea granițe. Faza mai amuzantă a fost că, atunci când eram prin Hamburg, mai pe la sfârșitul călătoriei, mama insista să îmi trimită bani să mai călătoresc câteva săptămâni.
E normal ca părinții să fie speriați și să își dorească o siguranță maximă pentru odraslele lor, dar dacă ar fi să trăiesc cu fricile și nesiguranțele lor, nu aș mai fi Vlad Braga, iar eu îmi doresc la nebunie să fiu Vlad Braga.
- Nu ți a fost teamă că resursele se pot termina în cel mai nefericit moment și că există posibilitatea să nu ai un loc de dormit şi nici măcar baterie?
Unu la mână, banii nu înseamnă nimic pentru mine. Doi la mână, banii nu se termină subit, decât dacă ești dependent de jocuri electronice. Când eşti bun cu cei din jur și împarți dragoste în stânga și în dreapta, nu ai cum să mori de foame. E simplu. Nu am fost nevoiți să lucrăm în schimbul celor necesare pe parcursul călătoriei (ne-am încadrat în buget – 300 euro pentru o lună de călătorit), deși am fi fost oricând pregătiți şi chiar doritori să facem asta. Din punctul meu de vedere, viața e mult mai frumoasă când experimentezi niște lucruri cu care nu te-ai putea întâlni niciodată în viața ta de student/angajat/doctor/avocat/florar şi așa mai departe.
Trebuie să ieși puțin din zona de confort și să „iei taurul de coarne”.
- Presupun că o astfel de decizie se bazează și pe o doză de încredere în oameni, se aplică în cazul vostru?
Sincer, eu nu sunt cel mai mare fan al oamenilor. Totuși, știu că „deep inside” suntem cu toții buni şi omenia stă ascunsă-n sufletul tuturor. Eu merg pe principiul „bine faci, bine primești”. Dacă eu sunt capabil să ajut pe cineva la nevoie, sigur există altcineva care mi-ar întoarce favorul. Aș minți dacă aș spune că nu visez la o lume în care toți oamenii își zâmbesc pe stradă și își dau o mână de ajutor fără să ceară nimic în schimb. Cam asta e prioritatea mea în viață, să-i fac pe alții să zâmbească, fiindcă existența în sine poate fi al naibii de simplă și frumoasă, rămâne la latitudinea fiecăruia să-și conceapă propria-i rețetă.
- Ne poți relata pe scurt traseul?
Am plecat din Cluj spre Oradea, fiind prima dată pentru amândoi când făceam autostopul. Am așteptat 20 de minute şi atunci m-am convins total că nu o să fie deloc greu, cum „prevestea” majoritatea oamenilor. După Oradea a urmat Budapesta, Viena, Brno (toată dragostea pentru Jana şi Kristof), Praga, Dresden, Leipzig, Berlin, Hamburg, Amsterdam şi Koln. Acolo m-am întâlnit cu un prieten din copilărie care locuia în Koln de ceva timp şi am mers împreuna direct acasă cu mașina lui.
- Au fost momente când ai vrut să luați prima mașină înapoi spre Cluj?
Nici măcar o fracțiune de secundă nu mi-a trecut prin cap să mă întorc. M-aș fi întors doar că să-mi iau sora și prietenii și să le arăt că se poate să călătorești cu bani puțini.
- Când ai simțit că această hoinăreală ți-a revelat destinul pe care simți că trebuie să-l urmezi?
Când făceam poze și oamenii din jur îmi zâmbeau. Făcusem noi un cont de Instagram unde ne documentăm călătoria, eu făcând poze şi Nicușor scriind. Contentul a fost super apreciat de cei de acasă și atunci mi-am dat seama că trebuie să îmi cumpăr un aparat foto și să nu-i mai dau drumul niciodată. Și cam asta fac acum, fotografie. Imediat mă apuc și de video, stai numai să mai plec puțin.
- Această aventură a rupt niște bariere pe care le aveai, cu siguranță. Cumva a spulberat și anumite stereotipuri? Te-a învățat să treci peste prejudecăți?
Mie niciodată nu mi-au plăcut stereotipurile, prejudecățile, concluziile trase pripit, forma fără fond sau vorbele aruncate în vânt doar pentru că așa spun alții. Pentru mine poți să fii negru, galben, verde, musulman, evreu, rastaman, buddhist, gunoier sau CEO, atâta timp cât ești un om bun, mai mult nu mă interesează. Barierele pe care le aveam erau în strânsă legătură cu percepția pe care o au străinii despre români. Mă gândeam că nu e cea mai buna părere, însă m-am înșelat amarnic. Mulți dintre ei habar nu aveau cine sau ce sunt românii, iar cei care știau mă luau în brațe și îmi spuneau cât de mult iubesc ei România. Cum să nu radiezi după așa ceva?
- Ce l-a impresionat cel mai mult pe Vlad Braga? Care este prima imagine care îţi apare în minte când te gândești la această expediție?
Multă fericire. Multă fericire peste tot. O imagine mai concretă e cu mine și Nicușor pe un deal din Praga, de unde se vede tot orașul, cu o sticlă de bere și o salată rusească lângă noi, fiind cei mai fericiți oameni din orașul ăla imens. Am învățat să fiu fericit cu puțin și e superb.
- Dacă ar fi să oferi un sfat cuiva care dorește să-ți urmeze exemplul, care ar fi acela? Ar viza și dimensiunea tehnică a ce presupune un drum cu autostopul sau doar repere ce țin de starea mentală și disponibilitatea afectivă?
În primul rând, i-aș sfătui să-și ia inima în dinți și să o facă, indiferent de ce spune mama, tata, bunica sau pisica. Există oameni care trăiesc călătorind de ani de zile şi vor face asta toată viața, așa că ce te-ar împiedica și pe tine să o faci? Pe partea de tehnic, nu e chiar așa de greu. Degetul sus, zâmbetul pe buze, optimismul în creieraș și mult curaj să abordezi oamenii din benzinărie, fiindcă niciodată nu știi cine-ți poate oferi un loc în mașina lor.
Noi am mers cu un BMW X6, iar cuplul de autostopiști dinaintea noastră plecaseră cu o decapotabilă. Legat de starea mentală, tot ce pot să spun e că-ți trebuie multă voie bună şi determinare. Nu trebuie să te dai bătut niciodată. Noi am așteptat și 6 ore pentru o mașină, dar entuziasmul a rămas același.
- Câteva personaje memorabile ce au marcat drumul vostru?
Kristof și Jana, gazdele noastre din Brno. Cei mai frumoși oameni pe care i-am cunoscut. Ei ne-au găzduit prin intermediul couchsurfing.com, și ne-au demonstrat că în viață e cel mai ușor să reușești când faci ceea ce îți place, fără să transformi banul în principalul tău obiectiv.
Multă dragoste și pentru bătrânelul din Viena, care ne-a ghidat spre stația de metrou, vânzătorul din Praga care ne-a făcut discount la bere, băiețașul din Budapesta care a împărțit cu noi ultima lui țigară și mulți mulți alții care ne-au trecut prin cale și ne-au făcut să zâmbim.
- Ca și încheiere vreau să ne conturezi cum ai progresat pe plan profesional începând cu momentul revenirii în țară.
Păi mi-am luat aparat foto și m-am pus pe treabă. În câteva luni, oamenii apelau la mine să le fac fotografii la evenimente, petreceri, gale şi toate nebuniile. A fost incredibil să realizez că excursia asta mi-a pus în cale o pasiune ce s-a dovedit a fi ceea ce-mi doresc să fac pentru tot restul vieții mele.
Vlad demonstrează prin puterea exemplului propriu că nu calea cea mai sigură este întodeauna răspunsul dilemelor existențiale. Scurta călătorie pe acest pământ nu trebuie să se încadreze în tipare prestabilite, iar intuiția este cea mai de încredere armă din arsenalul folosit în lupta cu obstacolele vieții.
Material realizat de Răzvan Murgu
