Studentie, Important

Institutul de Studii Germane al UBB Cluj inaugurează o rețea de laboratoare de cercetare-dezvoltare-inovare

QS World University Rankings

Institutul de Studii Germane din cadrul liniei de studiu în limba germană a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va lansa miercuri, 5 octombrie 2022, la ora 11.00, sub brandul „Science Cafe”, o rețea de laboratoare de cercetare-dezvoltare-inovare (UBB-HUB-CDI) în cadrul companiei NTT DATA.

În aceste laboratoare își vor desfășura activitatea în principal studenți, cercetători și experți UBB și NTT DATA care doresc să se implice în proiecte naționale și internaționale, independent sau în parteneriat cu alte universități, institute sau companii partenere din spațiul vorbitor de limba germană. 

Cele trei laboratoare care constituie inițial UBB-HUB-CDI sunt: 

  • (1) „Knowledge Discovery & Software Engineering”,
  • (2) „Economics and Optimization”
  • (3) „Digital Humanities”.

„Fidelă misiunii sale de promovare a multiculturalității și a tradiției învățământului superior în limba germană, dar si a valorilor UBB legate de Traditie și Excelență pentru Cultură-Știință-Inovațielinia de studiu îlimba germană din cadrul UBB, prin Institutul de Studii Germane, promovează „Science Cafe ca o platformă de stimulare a inovării, platformă ce este deschisă în spirit academic și altor actori din ecosistemul local, regional și național: autorități locale, școli, companii, universități și institute, declară prorectorul UBB responsabil cu linia germană și relația cu mediul socio-economic, conf. univ. dr. Christian Săcărea.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, subliniază că, „așa cum UBB s-a deschis spre mediul socio-economic, mă bucur să văd că mediul socio-economic s-a deschis spre UBB, iată, găzduindu-i unități CDI care pot genera astfel ecosisteme complexe de inovare”.

În ultimii cinci ani, în cadrul Institutului de Studii Germane s-au derulat peste 30 de proiecte CDI cu parteneri din industrie sau cu universități din Germania, pe tematici diverse cum ar fi Inteligența Artificială, „Internet of Things”, „Drone Autonome”, „Smart Cities”, Energie  etc.



Lasă un răspuns

Site creat de