Important, Liceu, Social & Cultura

INTERVIU cu pictorița Milea Cătălina: „Arta într-o societate ajunge la rang de nevoie umană”

Milea Cătălina

Milea Cătălina este o tânără în vârstă de 17 ani din Cluj-Napoca. Aceasta studiază la Colegiul Național „George Coșbuc” din oraş, unde și-a descoperit o mare pasiune: pictura. Lucrările ei au fost deja expuse pentru publicul larg şi pot fi văzute oricând în ceainăria ei preferată, „La Port”, dar și pe coperta cărții Amor(uri) – scrisă de autorul Florin Verdeș.

Cătălina a discutat cu reporterul cluju.ro şi ne-a oferit mai multe detalii despre pasiunea ei:

  • Cum îşi găseşte inspiraţia un artist atât de tânăr?

Inspirația a fost tot timpul un impuls creator ce l-am aflat în mine, în fricile și nesiguranțele cele mai ascunse, în plăcerile interzise și în gândurile revelatorii.

Acest fenomen al inspirației s-a dezvoltat mai degrabă organic decât programatic, fiind mereu alimentat de un simț ascuţit al observației și de o sinceritate crudă atât cu mine cât și cu cei din jurul meu.

  • În momentul de faţă, ce înseamnă pictura pentru tine?

Pe lângă o pasiune, o preocupare constantă și o ancoră a ființei, pictura devine pentru mine prin fiecare lucrare un stop-cadru al evoluției mele de până acum.

  • Ce stiluri abordezi atunci când începi să pictezi?

Stilul este o caracteristică care poate fi atribuită doar unui pictor ajuns la maturitate. Pe când eu, fiind încă foarte tânără, mă aflu într-o fază experimentală și de constanta învățare.

De-a lungul timpului însă am încercat niște reinterpretări ale curentelor precum: suprarealism, fovism, cubism, pop-art și arta digitală, cât și diverse tehnici de lucru de la cărbune, pastel, cerneală, până la cuțit de palet, colaj și instalații artistice.

  • Te-ar tenta să încerci și altă formă de exprimare artistică?

Am avut tangențe puternice pe parcursul vieții atât cu teatrul, cât și cu muzica. Personal, muzica este o artă mai accesibilă și o înclinație care zace în mine, la care mă pot întoarce mereu, pe când teatrul reprezintă o provocare mult mai mare bazându-se pe un concept foarte diferit de cel al artei plastice. În timp ce noi, artiștii plastici, încercăm să realizăm creații care să dăinuie nelimitat, actorii trăiesc clipă, momentul la intensitate maximă.

  • Cum vezi tu evoluția artei moderne?

Arta modernă a devenit treptat pur conceptuală, neglijând voluntar orice aspect tehnic, în situația în care estetica reprezintă unul dintre fundamentele artei. Astfel încât consider că nu orice minte luminată se poate numi artist cum de altfel nici orice mână bună.

Totuși, ca în orice alt curent artistic, se surprinde și în contemporanism spiritul specific epocii, o societate guvernată de o toleranță utopică și de revoltă în fața celei mai mici condiționări.

  • După expoziția pe care ai avut-o în Ceainăria „La Port”, cum te-ai simțit aflând că aceștia vor să îți păstreze tablourile?

La Port, reprezintă deja un obicei și o perioadă specifică din viața multor adolescenți clujeni. Unii sunt doar trecători pe când alții ajung să aparțină acestui mediu. Frecventez această ceainărie de 4 ani, iar de când mi-am expus prima oară lucrările în local, am avut parte de toată susținerea. Am avut până acum 3 expoziții de grup cu vernisaj și 2 personale, fără vernisaj.

Mă înțeleg foarte bine cu proprietarii și pot spune că mi-au deschis drumurile pe direcţia artei. Cu ajutorul lor, o lucrare de a mea a ajuns pe coperta unei cărți, și anume „Amor(urî)” de Florin Verdeș, și tot acolo am început să îmi comercializez și multe dintre lucrări. Colaborarea cu ei a devenit o prietenie și sper să nu înceteze prea curând.

  • Cum a fost când ți-ai văzut pictura pentru prima oară pe coperta unei cărți?

Am simțit o cooperare intre mine și autor. Mă fascinează faptul că oameni atât de străini mie se pot identifica în lucrările mele. Cât timp el a reușit să găsească o concretizare vizuală a imaginarului său poetic, eu am surprins o sinergie între cuvinte și culori.

  • Povestește-ne puțin despre expozițiile pe care le-ai avut până acum…

Am mai susținut expoziții și în alte localuri precum „Shto”, dar și în instituții de învățământ. Cea mai grea parte pentru mine însă nu e conceperea efectivă a lucrărilor, ci afișarea lor în fața altor persoane.

Expunând așa de evident lumea și ființa mea, orice mică remarcă negativă poate fii foarte deranjantă. Dar totodată este și o plăcere de a te afișa în fața lumii, arta nu este artă până nu este văzută.

  • Consideri că mai există oameni pasionați care investesc în pictură?

Din păcate piața de artă și interesul românilor înspre această direcție este foarte scăzut. Totuși, avem artiști contemporani valoroși precum: C. Ghenie, C. Baba sau M. Cilievici.

Nu mă îndoiesc că mai există și vor exista mereu oameni dornici să investească în artă, întrucât arta într-o societate ajunge la rang de nevoie umană.

  • În final, vrem să aflăm dacă îţi doreşti că pasiunea pentru desen să o transformi într-o meserie…

Sunt o persoană deschisă către toate toate tipurile de științe și de arte; nu am considerat niciodată pasiunea pentru artă superioară unei pasiuni pentru științele exacte. Am observat doar că în timp, restul intereselor și curiozitățiilor s-au estompat, pe când arta rămâne mereu la fel de prezentă și importantă în viața mea.

Am învățat că face parte din tot ce mă alcătuiește, astfel încât îmi doresc să urmez o meserie în domeniul acesta pentru a atinge profesionalismul. Arta îmi dă sens și siguranța că exist.

Interviu realizat de Mihaela Puiac



Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site creat de