Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Prima zi de desfășurare a festivalului UNTOLD 2023 a fost una fără evenimente negative.
Principalul obiectiv al forțelor de ordine a fost prevenirea incidentelor și verificarea condițiilor de siguranță.
Măsurile proactive și dispozitivul preventiv, integrat de ordine publică din zona festivalului au urmărit verificarea respectării regulilor de comportament, realizarea în siguranță a accesului, precum și gestionarea rapidă a oricăror evenimente.
Astfel, obiectivul de prevenire a fost atins și nu au fost înregistrate incidente de ordine publică.
Specialiștii din cadrul Agenției Naționale Antidrog au realizat o serie de activități cu caracter preventiv, atât premergător începerii festivalului, cât și pe perioada de desfășurare a evenimentului, în urma cărora aproximativ 1250 de persoane interesate au fost informate și consiliate cu privire la efectele și riscurile asociate consumului de substanțe interzise, reducerea consecințelor negative asociate consumului, precum și modalitatea prin care pot cere sprijin în caz de urgență. De asemenea, au fost instruiți 200 de voluntari acreditați și polițiști.
Reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, Centrul Regional Cluj-Napoca au contribuit prin mesajele dedicate, informând tinerii cu privire la fenomenul traficului de persoane și cele mai utilizate metode de recrutare a victimelor, oferind sfaturi pentru evitarea situațiilor periculoase si materiale preventive unui număr de 63 de persoane.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au acționat proactiv, concentrându-și eforturile pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale, inclusiv persoane care consumă sau încearcă să vândă substanțe interzise.
Astfel, jandarmii, polițiștii și pompierii clujeni au aplicat 96 de sancțiuni contravenționale (44 de amenzi în valoare totală de 46.050 lei și 52 de avertismente scrise), din care menționăm:
În ceea ce privește prevenirea și combaterea consumului ilicit de droguri, prin măsurile active de verificare, au fost oprite din a participa la festival 34 de persoane, identificate având asupra lor substanțe interzise la deținere.
Acțiunile de prevenire și combatere nu au avut loc doar în zona de desfășurare, atenția forțelor de ordine fiind concentrată și pe parcările, restaurantele și barurile, respectiv străzile și zonele adiacente locației de desfășurare a festivalului.
Structurile Ministerului Afacerilor Interne acționează proactiv, desfășurând activități pe mai multe paliere, la nivel național, inclusiv în aeroport, gări și autogări care au legături directe cu municipiul Cluj – Napoca.
O atenție deosebită a fost acordată asigurării primului-ajutor. Astfel, echipajele implicate în acordarea asistenței medicale de urgență și de prim-ajutor din cadrul I.S.U. Cluj și Serviciului de Ambulanță Cluj au acordat sprijin participanților, în următoarele situații: