De Vazut, Important

Mărişel – localitatea din judeţul Cluj care a cunoscut o dezvoltare turistică rapidă

Mărişel - localitatea din judeţul Cluj care a cunoscut o dezvoltare turistică rapidă

Una dintre cele mai interesante destinații turistice din Munții Apuseni este Mărișelul.

Este vorba de o comună care a devenit stațiune turistică în adevăratul sens al cuvântului și care îi atrage pe vizitatori tot timpul anului.

În sezonul cald, turiștii sunt invitați să exploreze împrejurimile cu ajutorul bicicletelor ori să ia parte la activitățile științifice desfășurate de observatorul astronomic privat din Mărișel. Iarna, ei pot schia pe cele mai noi pârtii din județul Cluj.

Mărișelul a cunoscut o dezvoltare turistică rapidă

Vizitatori din toată lumea merg acolo pentru a se bucura de frumusețea peisajelor din Carpații Occidentali, de gastronomia locală, precum și de liniște, spune președintele Asociației Pelaghia, care promovează turismul în zonă, Viorel Pleșa.

Turiștii pot lua parte la activitățile derulate de Observatorul Astronomic Mărișel. Acesta este amplasat într-o poziție aparte, bine aleasă, spune directorul observatorului, Paul Dolea. Există și numeroase tabere organizate pentru copii.

În sezonul rece, turiștii pot participa la excursii cu săniile trase de cai sau pot face sport pe cel mai nou domeniu schiabil din județul Cluj, care are trei pârtii cu diferite grade de dificultate.

sursa foto: instagram.com/valentin_ilinca

Televiziunea CNN a inclus Munții Apuseni în topul celor mai frumoase 17 destinații turistice din Europa



Lasă un răspuns

Site creat de