Timp liber, Important

Melania Medeleanu (MagiCAMP) şi Ela Moraru (Google România) vor fi prezente la conferinţa The Woman de la Cluj

ela moraru ceo google romania conferinta the woman cluj

Venim în această lume țipând, dar încet, încet vocea noastră devine șoaptă” – Melania Medeleanu, Fondator MagiCAMP vine la Conferința de Leadership Feminin The Woman să facă auzită vocea a sute de copii bolnavi de cancer, care au redescoperit bucuria copilăriei la MagiCAMP.

După o carieră de 22 de ani în televiziune, Melania a descoperit că se regăsește cu adevărat atunci când dăruiește. Fie că e vorba de copii de la MagiCAMP, cursurile de public speaking sau trainingurile pe care le oferă, prin implicare ei, Melania schimbă la fiecare pas societatea, declarând pentru o publicație: „Toate astea mă împlinesc! După asta, mă duc la cursurile pe care le ţin de dicţie şi public speaking, dar nu pentru că trebuie să trăiesc din ceva, ci pentru că îmi place foarte tare! Îmi place să văd la oamenii din jur că sunt un pic mai buni decât înainte de a mă şti.”

Parte din misiunea pe care The Woman o are este să amplifice vocile celor care au schimbat într-un fel sau altul, comunitatea din care fac parte. Un astfel de model de implicare și altruism este Melania Medeleanu: fost om de televiziune, amplificator de voci, care își folosește talentul pentru a educa. MagicCAMP a devenit mai mult decât o tabără pentru copii cu afecțiuni oncologice. Inițiative precum MagicBOX – un ajutor lunar ce constă în haine și alimente și MagicHOME, campania care a prins viață pentru a sprijini familiile din afara Bucureștiului care se confruntă cu cancerul și nu dispun de mijloace financiare pentru a se întreține. MagicHOME este o formă terapie pentru mulți dintre cei implicați, o voce pentru povești neîmpărtășite.

Cătălina Ponor, gimnasta anului 2017 în Europa, vine la Cluj la conferinţa „The Woman”

Ela Moraru, Google România –  promotoarea educației digitale, în top 50 cei mai influenți CEO

Ela Moraru, Country Business Development Manager la Google Romania se alătură lineup-ului de excepție din acest an de la Conferința de Leadership Feminin The Woman.Numai cei care învață, dezlănțuiesc și redau sunt cei mai buni!” este motto-ul după care Ela se ghidează pentru fiecare decizie de a investi în societatea din care face parte.

Ela Moraru s-a alăturat companiei Google în 2012 și după numai 4 ani a preluat atribuțiile fostului director Dan Bulucea. Ea este promotoarea educației digitale în învățământul din România, fiind inițiatoarea mai multor programe dedicate școlilor, universităților și presei. A demarat acest proiect alături de colegii săi de la Google deoarece a observat că școlile din România nu sunt adaptate la era digitală. Ela consideră că schimbarea pornește de la rădăcini: de la cadrele profesorale care au o influență directă asupra următoarelor generații.  Ela Moraru are o experiență de peste 12 ani în vânzări și marketing, dezvoltare de business și training, recent fiind absolventă a Academiei de Afaceri la Universitatea Duke.

Actrița Maia Morgenstern – speaker la conferința „The Woman” de la Cluj

Line-up de excepție la The Woman

Cătălina Ponor (Cea mai bună gimnastă din Europa în 2017), Maia Morgenstern (Director Teatrul Evreiesc de Stat), Olga Johnston Antonova (Fondator Circular Fashion), Iuliana Tudor (Prezentator TVR1) și Antoinia Norman (CEO Branson Centre) sunt printre speakerii care au confirmat prezența la.  Conferința de Leadership Feminin The Woman ce are loc pe 21 martie la grand Hotel Italia***** din Cluj-Napoca.



Lasă un răspuns

Site creat de