Mihaela Ceaicovschi – studentă la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj: „Viața unui actor, înainte de a intra pe scenă, este o altă piesă de teatru…”

Emoție, suspans, adrenalină. Toate acestea sunt concentrate atât de bine într-o singură persoană, un singur act, doar pentru a oferi publicului plăcerea momentului. Acesta este actorul.

Studentă în anul trei la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj – Napoca, Mihaela Ceaicovschi, în vârstă de 20 de ani, spune că decizia de a merge la actorie a fost una bruscă, însă acum, cinematografia e o parte importantă a vieții ei, la care nu ar mai putea renunța. 

Mai multe despre Mihaela şi pasiunea ei sunteţi invitaţi să citiţi într-un interviu acordat pentru cluju.ro:

• De unde a început pasiunea ta pentru actorie? Există cineva sau ceva care te-a îndrumat spre această profesie?

Cred că aceasta e cea mai frecventă întrebare adresată artiștilor în general, de unde a pornit pasiunea pentru artă.

Să știi că începe în primul rând din suflet, asemenea unui embrion, se formează acolo, crește, se alimentează cu toate lucrurile și bune și rele, și frumoase și urâte, pentru că în fond din asta e alcătuită lumea, iar arta o oglindește cel mai bine.

Revenind, așa s-a format în mine embrionul artei și nu specific numai actoria aici, în liceu. Deși era un liceu teoretic, am mers la ore de pictură iar în cadrul activităților extra-curriculare – dansam și jucam roluri. Când trebuia să aleg facultatea, deși nu m-am gândit vreodată, cu o oarecare îndrumare de la maică-mea am decis brusc actorie.

• Care a fost primul tău rol și cum te-ai simțit?

Primul meu rol… hmm… cel de om.

La facultate a fost primul rol mai serios, de fapt mai multe personaje în același spectacol non-verbal, apoi am făcut parte din copiii doamnei Maia Morgenstern în spectacolul ”La ordin, Fuhrer” în regia lui Mihai Măniuțiu. Acolo m-am îndrăgostit iremediabil de teatru.

• Când erai mică, participai la piese de teatru sau te uitai la filme?

Da, să știi că chiar da, mergeam la spectacole. Probabil și asta m-a influențat.

• Am observat că tu cochetezi destul de mult cu camera de filmat. Te simți mai bine în fața unei camere decât pe scenă?

Nu aș vrea să fac comparație, sunt două lucruri foarte diferite, cel puțin pentru mine.

Ca să fii pe scenă muncești mult, foarte mult, uneori mai mult decât crezi că ești capabilă. Asta e cel mai frumos la facultatea de teatru, înveți să-ți depășești limitele, să te formezi ca un om mai bun, să poți să dăruiești sufletul tău publicul, scenei, întregului univers.

Cu camera de filmat da, cochetez poate mai mult decât cu scena, acest fapt m-a ajutat să cunosc foarte mulți oameni deosebiți de la care am învățat și învăț multe și cred că dau bine pe sticlă, asta e.

• Care a fost pentru tine rolul pe care l-ai jucat cu tot sufletul, care a însemnat ceva important în cariera ta?

Sunt roluri și roluri, mai grele, mai solicitante, dar pentru toate depui aceeași cantitate din sufletul tău, adică 99,9%, 1% lasă loc pentru gândire, și asta e foarte important pe scenă. Dar un rol care a însemnat ceva important pentru mine, nu pentru cariera mea, e Lady Anne din Richard III de Shakespeare.

• Cum e viața de actor înainte cu puțin timp de a intra pe scenă?

E o altă piesă de teatru.

• Ca actor, cu siguranță jonglezi cu stările de spirit, dar s-a întâmplat vreodată să ai emoții puternice în timpul unui spectacol?

S-a întâmplat o dată. De două ori. Trei…

• Te-ai aflat vreodată în postura de a refuza un rol? De ce?

Da, pe plan cinematografic, dar asta e din cauza lipsei de timp, mai am un an de facultate, ceea ce e foarte important pentru mine, plus că eu sunt la Cluj, adică la câteva sute de km de proiecte.

• Ce alte hobby-uri mai ai înafară de actorie?

Sunt mai energică de fel și îmi plac lucrurile care mă încarcă și… ador adrenalina, pe care apropo o primesc și după ce interpretez un rol, pe scenă sau în fața camerei, când mai spune și regizorul că e foarte bine, păi, radiezi. Hobby-uri: biliard, dans, fotografie, pictură, filme, bungee jumping.

• La noi în țară se vorbește tot mai mult despre faptul că, după terminarea unei facultăți, este foarte greu să găsești un loc de muncă. Legat de domeniul tău, crezi că se poate trăi din actorie?

Din actorie de film, da. Din actorie de teatru, posibil, dacă știi să cauți, să te implici, să te descurci, dar e mai greu, mai ales că după cum știi și tu, majoritatea oamenilor nu prea merg la teatru, (muncă, servicii, copii, fuga în acest haos numit viață).

• Ce i-ai spune unui actor aflat la început de drum?

Să ai dorință, să muncești, să citești, să crezi în tine, fii perseverent, deschide-ți mintea , deschide-ți sufletul, lasă vibrațiile scenei să te pătrundă.

• Ce părere ai despre lumea filmului sau a teatrului românesc în prezent?

Momentan, slab. Dar sunt sigură că va evolua, dacă și regizorii străini vin în România să facă un film, o reclamă, un videoclip, atunci se poate și este cu ce,  chiar este cu ce.

Filme bune românești sunt, piese de teatru bune, încă și mai multe. Întrebarea este, pentru filme, care e audiența?

Oamenii, mai ales generațiile ”fragede” aleg cu desăvârșire filmele americane. Bine , și engleze. Persoane care caută un film bun românesc, și ca să nu mă opresc aici, unul francez sau rus, sunt puține.

• Cât privește proiectele, ce ne poți spune?

Las timpul să decidă. Lucrurile spontane sunt cele mai frumoase. Enigma timpului trebuie descoperită încet, cu pași mărunți întru o viață fericită încununată cu artă. Pentru viitoarele mele proiecte în domeniul actoriei, o opțiune ar fi Bucureștiul.