Timp liber, Important

Mii de spectatori la concertul Andrea Bocelli, unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului la Cluj (VIDEO/FOTO)

andrea bocelli cluj

Cunoscutul artist Andrea Bocelli a transformat data de 25 iunie într-una din cele mai frumoase seri ale anului 2017 pentru clujeni.

Pe scena amplasată pe Cluj Arena au urcat cele mai cunoscute voci ale lumii, acompaniate de Orchestră și Corul Operei Române din Cluj-Napoca sub conducerea dirijorului italian, Carlo Bernini.

Primele aplauze s-au auzit din tribună cu mult înainte de a începe concertul, spectatorii dorind să își arate bucuria și respectul față de marii artiști.

Orchestra și Corul Operei Române au deschis concertul, membrii acesteia reușind să creeze o armonie perfectă și au transmis publicului sentimentul că va fi o seară de neuitat.

La scurt timp pe scenă a urcat în aplauzele furtunoase ale publicului marele tenor, Andrea Bocelli care încă de la primele note muzicale a cucerit cu vocea impresionantă care te poartă spre alte lumi. Primul duet al serii a fost cu Elisa Balbo, tânăra soprană care a fermecat audiența cu opere celebre precum Verdi sau Puccini.

Andrea Griminelli, unul dintre cei mai mari flautiști ai momentului, s-a numărat printre invitații tenorului italian. A cântat împreună cu Andrea Bocelli, dar și cu marele maestru al naiului, Gheorghe Zamfir. Cei doi au interpretat cea mai emoționantă capodoperă muzicală, ”The Lonely Shepherd”. Publicul a așteptat cu sufletul la gură duetul Zamfir-Bocelli și nu a fost dezamăgit. Cei trei artiști au fost aplaudați în picioare de un întreg stadion, copleșiți de emoții.

Alessandro Safina, un alt mare tenor, a urcat pe scenă zâmbind, bucuros de revenirea la Cluj și a interpretat alături de Andrea Bocelli ”O sole mio”, interpretare care ne-a făcut piele de găină.

Cu o voce caldă și senzuală, Ilaria Della Bidia a cucerit inimile clujenilor cu piese în limba engleză – ”Cheek to Cheek” sau „Can`t Help Falling în Love with You”-, dar și în italiană. ”Time to say Goodbye” și ”Nessun dorma” au fost piesele de final, iar reacția publicului a fost pe măsură: aplauze timp de câteva minute și urale pentru toți artiștii, dar și pentru orchestră care a fost la înălțime.

Spectacolul a fost completat de câteva momente de dans din partea echipei de dansatori formată din Paolo Campigotto şi Alina Petre, coregrafia fiind semnată de Mihai Petre.
Talent, pasiune, dăruire, zâmbete, emoții, suspans – de asta au avut parte cei prezenți pe Cluj Arenă într-o frumoasă zi de duminică, un moment unic pe care nu o să îl uităm și pe care, de ce nu, ne dorim să îl mai avem.

photo/video: Claudiu Morar


Lasă un răspuns

Site creat de