De Vazut

Neagu Djuvara s-a stins din viață la vârsta de 101 ani

Neagu Djuvara

Marele istoric, jurnalist, romancier, diplomat și filozof român, Neagu Djuvara, s-a stins astăzi din viață, în jurul orei 13:00, la vârsta de 101 ani. Acesta a murit în spitalul Victor Babeș, acolo unde era internat de aproximaiv o lună din cauza unei pneumonii.

În urma sa, Neagu Djuvara a lăsat o imperesionantă colecție de cărți pe care le-a publicat de-a lungul vieții sale și care sunt dovada vie a implicării sale în viața poporului român dar și a faptului că istoria românilor și nu numai, a fost una dintre marile sale pasiuni.

Martor al unui veac de istorie, a scris cărți precum: „O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri”, „Cum s-a născut poporul român”, „Există istorie adevărată?”, „Amintiri și povești mai deocheate”, „Mircea cel Bătrân și luptele cu turcii”, „Le droit roumain en matière de nationalité”, „Între Orient și Occident. Țările române la începutul epocii moderne” și multe altele.

coperte2 djuvara 678

 

Iubit de către români și respectat de către mari personalități din afară, Neagu Djuvara a fost decorat în anul 2006 cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Mare Cruce iar patru ani mai târziu ambasadorul Franței la București, Henri Paul, l-a decorat cu Ordinul Artelor și Literelor în grad de Ofițer. În urmă cu doi ani, în luna august, acesta a primit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler.

În anul 2008, marele român afirma că și-ar dori să moară aici, în România, însă nu pe pământ ci pe un vapor: „Îmi doresc să mor pe un vapor. Când nu voi mai putea să scriu, am să încerc să-mi găsesc un loc pe un vas cu pânze, din acela care face înconjurul lumii. Atunci, dacă mori pe drum, te aruncă în mare. Să terminăm odată cu poveştile astea cu înmormântări complicate, cu alaiuri şi cu discursuri.”

Tot într-unul dintre memorabilele interviuri, istoricul afirmă că „M-am născut la București, într-adevăr, trei zile după ce România intrase în război, august 1916.” Deși acesta s-a născut și a crescut în condiții grele și a cunoscut fața ambelor războaie mondiale, acesta ne-a uimit până în ultimul moment cu luciditatea de care dădea dovadă.

Nu numai că a scris despre mari personalități ale istoriei însă pe multe dintre ele le-a și cunoscut. Fiind curier diplomatic în negocierile de pace cu Uniunea Sovietică, pleacă în anul 1994 la Stockholm, unde rămâne trei ani. 45 de ani din viața sa a trăit in exil și a cutreierat țări precum Franța și Republica Niger (în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului nigerian al Afacerilor Străine acesta și-a petrecut 23 de ani aici).

Într-unul dintre interviurile sale din luna august a nului 2017, atunci când a împlinit vârsta de 101 ani, istoricul spunea că a trăit suficient și că a obosit: „Ce să fac, să trăiesc.. Am văzut în ştirile internaţionale că cineva printre ţăranii din Caucaz, care se hrănea numai cu iaurt, a trăit 135 de ani. Eu găsesc că 101 ani e larg suficient. Nu mai vreau mulţi ani, am destui. Am o succesiune feminină în spatele meu. Numai femei în jurul meu.”

În memoria poporului român, Neagu Djuvara va rămâne pentru totdeauna o mare personalitate, un remarcat scriitor, dar și unul dintre istoricii de referință.

Rămâi cu bine, Maestre!



Lasă un răspuns

Site creat de