Până anul acesta am uitat cum se simte spiritul sărbătorii.
Nimic nu ne mai aparținea nouă, totul era pentru ceilalți. Magazine pline de oameni, cozi infernale, lucruri inutile prin coșurile de cumpărături, țipete în stânga și în dreapta, agitație pe străzi, în magazine, în case. Asta reprezentau sărbătorile pascale pentru români până în acest an.
Oamenii uitau de ei, uitau de spiritul sărbătorii, uitau să se bucure cu adevărat. Se agitau ca totul să fie perfect pentru „cei ce ne trec pragul casei”, spunea mama. În ultimii ani abia de mai simțeam miros de mâncare sau prăjituri prin casă. Totul era la comandă, totul venea la ușă, „nu cumva să intre miros de mâncare în pereți și să fie neplăcut pentru invitați”.
Oamenii au uitat să se bucure cu adevărat, au uitat să simtă sărbătoarea în suflet. Nimic nu ne mai aparține, nici măcar ceea ce simțim.
Pentru mine, Paștele înseamnă familie, masa plină de bucate, mirosul cozonacilor și al păscuțelor, prăjituri peste tot, curățenie cât să ne simțim noi comozi, ouă roșii pictate împreună sau vopsite prin tot felul de metode. Acum se găsesc ouă vopsite și în magazine. Mama nici nu își mai bătea capul cu atâtea culori și „atâta timp pierdut”. Paștele înseamnă căldură sufletească, bunătate față de cei din jur, zâmbete în stânga și în dreapta.
Oamenii au uitat să se bucure cu adevărat de Sfânta noapte de Înviere. Mulți dintre ei nici nu se mai oboseau să se ducă la Biserică. Alții la 00:00 fără câteva minute se grăbeau să meargă să ia Lumina și „fugeau” înapoi acasă. Pentru mine, Noaptea de Înviere îmi trezea cele mai profunde sentimente și mă făceau să scap de toată răutatea și ura din suflet. Luam lumină la 00:00, mergeam la cimitir să duc Lumina și la bunicul, stăteam până dimineață cu bunica la Biserică și așteptam sfințirea coșurilor. Aceea era cea mai frumoasă noapte din perioada Paștelui.
Anul acesta, chiar dacă „cea mai frumoasă noapte” am petrecut-o acasă; chiar dacă nu a fost posibilă revederea cu întreaga familie; chiar dacă nu am avut libertatea necesară, am simțit că Paștele îmi aparține, am simțit spiritul sărbătorii cu adevărat. Am avut din nou plăcerea vopsirii ouălor împreună cu familia, am simțit iar miros de cozonaci în toată casa, am simțit bucurie chiar și din partea familiei. Anii trecuți simțeam stresul că „poate nu le convine ceva musafirilor”.
Dimineața primei zile de Paște a compensat anumite lipsuri cauzate de această situație. Să mă văd la masă cu toți membrii familiei, să ciocnim ouă, să auzim poveștile bunicii de cum era Paștele când era ea tânără, mi-a provocat o stare de fericire absolută. Nu am mai văzut îngrijorarea de pe fața bunicii că nu a încălzit bine mâncarea pentru invitații care ne treceau pragul.
Dragilor, frustrearea că nu ne putem vizita între noi ar trebui să dispară, pentru că adevărata bucurie sufletească este să te simți bine alături de familie. Anul acesta ne-a oferit ocazia să ne sărbătorim aceste zile într-un mod diferit, dar poate mai plăcut. Starea de urgență ne-a făcut să ne uităm mai bine în jurul nostru și să uităm ce cadou să-i ducem nașei sau unchiului.
Privesc în continuare jumătatea plină a paharului și văd acolo familii unite, fericite că sunt împreună, copii acasă. Anul acesta, copiii involuntar au fost nevoiți să rămână acasă, fără să mai ocupe locurile în cafenele sau resturante și să-și comande de mâncare, în timp ce părinții găteau o zi întreagă.
COVID-19 ne-a învățat să prețuim părinții pentru toată munca depusă ca noi să primim sărbătorile așa cum se cuvine. Acum știm cât de bine gătește mama și ce cozonac bun face bunica. În anii anteriori vedeam sute de tineri cu pizza în fața la resturante, când masa era încărcată acasă. Eu nici nu apucam să ciocnesc ouă cu familia, fiind mereu cu prietenii. Anul acesta nu am mai putut scăpa de această „datorie față de sărbătoarea Paștelui”. A fost un sentiment plăcut provocat de acele replici:
„Hristos a Înviat!”
„Adevărat a Înviat!”
Vorbind suficient de prorpiile păreri și concluzii trase în urma acestei sărbători, mi-am întrebat mama cum se simte anul acesta de sărbători.
„Mult mai relaxată. Fără grijă, chiar dacă nu am gătit 5 feluri de mâncare și 8 de prăjituri. Mi-am dat seama că nu este important să pregătesc Paștele pentru musafirii pe care îi am, ci pentru mine și familia mea.”
Aceeași întrebare i-am adresat-o și fratelui meu, iar răspunsul m-a făcut să trag și eu aceeași concluzie.
„Mai bogat. Nu mai ies în fiecare seară în oraș și am avut ocazia ca banii de anul acesta să-i pun la pușculiță.”
Într-adevăr! Ați observat, cei care obișnuiați să vă petreceți sărbătorile în oraș, că anul acesta aveți bani mai mulți în portofel decât la finalul sărbătorilor de anul trecut? Nu am mai dat banii pe pizza și băuturile din cafenele, ci ne-am mulțumit cu sarmalele mamei și vinul bunicilor din beci.
O altă întâmplare din aceste zile m-a făcut să apreciez mai mult faptul că acest Paște l-am petrecut acasă. Am ieșit în balcon să admir copacii înfloriți și vrăbiuțele zburând și m-am sincronizat cu vecina care are balconul lipit de al meu.
„Cum au fost sărbătorile din acest an?”, am întrebat eu. Chiar dacă nu am avut tangențe niciodată cu ea, mi-a răspuns și a dat curs conversației.
„Cu toată sinceritatea, mult mai liniștite! Am simțit cu adevărat acea căldură sufletească. Regretul meu a fost că stau singură și nu am putut să o aduc pe mama alături de mine. Nu am ciocnit nici ouă anul acesta.”
Atunci mi-a venit o idee!
„Așteaptă puțin!”
A fugit repede la coșul cu ouă, am luat două ouă roșii, m-am dus înapoi la balcon, i-am dat unul vecinei și i-am spus:
„Hristos a Înviat!”
Mi-a răspuns cu: „Adevărat a Înviat!” și mi-a oferit un zâmbet sincer și plin de căldură. M-am bucurat foarte mult că am făcut posibilă „ciocnirea” și pentru vecina mea. Mi-a mulțumit ulterior și mi-a zis că i-am făcut ziua mai fericită.
Aceste condiții m-au făcut să recurg la lucruri pe care nu le-aș fi făcut în mod normal. M-au făcut să fiu mai bună și să privesc mai bine lucrurile de sub ochii mei pe care înainte nu le observam. În această perioadă mi-am dat seama cât de importante sunt anumite lucruri pe care noi le consideram înainte neînsemnate: masa în familie, pregătirile împreună cu familia pentru sărbători, ciocnitul ouălor.
Poate ar trebui să privim mai în ansamblu toate lucurile și să observăm partea bună din mulțimea de lucruri rele care ni se îmtâmplă. Acest virus pe care toată lumea a ajuns să-l urască, ne-a deschis ochii și ne-a făcut să simțim cu adevărat, în suflete. Ne-a făcut să uităm de partea materială și de lucrurile pe care le făceam pentru alții.
Hristos a Înviat!
