Studentie

O idee inedită a trei studenţi din Cluj a atras atenția mai multor agenții de publicitate din Bucureşti

minio

Studenții Diana Domnit, Diana Birtaș și Darius Ghegheșan din cadrul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării – UBB Cluj au captat atenţia a 5 agenții de publicitate din Capitală după ce au realizat o campanie diferită de promovare a imaginii unei firme din Cluj-Napoca.

Campania studenţilor s-a bucurat de un succes deplin în cadrul Nopții Agențiilor de Publicitate din București.

Nu e nevoie de idei complicate sau costisitoare pentru a capta atenția: aceasta este concluzia la care am ajuns recent, în urma unei experiențe care ne-a arătat că venind cu o idee simplu de implementat, dar ieșită din comun, poți să te diferențiezi de cei care investesc în promovare.

 

Totul a avut loc în cadrul Nopții Agențiilor de Publicitate din București, la care am participat împreună cu alți doi colegi de-ai mei, toți trei din anul II de la Publicitate. În cadrul evenimentului am implementat o campanie inedită de promovare a imaginii unei firme, inițiativă care s-a bucurat de un succes care ne-a întrecut așteptările.  

 

Întâi a trebuit să identificăm o companie de care să ne ocupăm, iar după ce am făcut un mic research am decis să ne axăm pe compania clujeană Broda, o firmă cu șase ani experiență în domeniul realizării și livrării de produse complete, personalizate. Ținând cont că Broda se ocupă în special de personalizarea prin broderie (Broda – broderie, ați prins ideea) am decis să confecționăm niște tricouri cu design-uri proprii, personalizate în funcție de poziția pe care fiecare dintre noi ar vrea să o aibă în viitor.

 

Diana, de exemplu, își dorește să devină graphic designer, așa că tricoul ei era imprimat cu textul  “Junior Graphic Designer. Aventurier printre culori”. Cealaltă Diana (da, pe ambele le cheamă Diana) aspiră la un post de copywriter, așa că pe tricoul ei scria “Junior Copywriter. Mai mult writer decât copy”. Iar eu (ce, credeați că o să scăpați de mine?!) vreau să fiu tot graphic designer, așa că pe tricoul meu era trecut “Junior Graphic Designer. Priceput la toate”. E clar, nu?

 

Mesajul tricourilor era inedit și amuzant, dar nu zicea mai nimic despre companie, așa că trebuia să găsim și o metodă de a o promova, dar în mod discret. Două din principalele puncte forte ale firmei sunt reprezentate de stock-urile proprii și de livrarea rapidă, în doar 48 de ore, a produselor, așa că am decis să ne legăm de aceste aspecte.

 

Prin urmare, am hotărât ca spatele tricourilor să fie asemănător cu cel al tricourilor de fotbaliști, iar numărul 48 să fie elementul central. “Team Broda/ Tricou gata de campanie în 48 de ore/ broda.ro”: acesta a fost mesajul imprimat, mesaj care s-a dovedit a fi deosebit de inspirat.

 

Ca să putem îndeplini principala cerință, cea de a promova imaginea companiei, am ales să participăm la Noaptea Agențiilor de Publicitate din București. Având tricourile personalizate, ne-am îndreptat spre Capitală, unde am avut parte de o experiență care ne-a lăsat pe toți extrem de plăcut surprinși de ceea ce am descoperit.

 

Ceea ce ne-a impresionat cel mai tare a fost felul în care ne întâmpina lumea. Fiecare persoană care ne vedea se oprea, se uita la noi și la tricourile noastre și ne întreba care e faza cu ele. Am vizitat în total cinci agenții de publicitate, care s-au arătat extrem de interesate de tricourile noastre și chiar impresionate de ideea creativă pe care am avut-o.

 

Sincer, nu ne-a venit să credem ce reacții au avut cu toții la ideea noastră! Speram să fie de efect, însă nu credeam că va avea un impact chiar atât de puternic. Pentru noi, întreaga experiență ne-a marcat, în mare parte deoarece ne-a arătat care este puterea guerrilla marketingului.

 

A fost extrem de interesant să vedem cât interes au stârnit acele tricouri, cum toată lumea voia să afle mai multe de spre ele, despre ideea din spatele lor, despre noi și despre compania pe care am promovat-o astfel.

 

Pentru noi a fost revelator să vedem cât de ușor se poate promova imaginea unei companii, a unui eveniment, a unui festival, a unui produs sau a unui serviciu într-un mod cu totul și cu totul inedit, și, mai ales, care nu implică costuri ridicate.

 

Ne-am bucurat că am reușit să facem un brand local cunoscut în rândul agențiilor de top bucureștene, iar, în ceea ce ne privește pe noi, că am aflat mai multe informații despre metodele de promovare și despre eficiența lor, testând pe propria piele una din ele.

 

Dacă ar fi să tragem o concluzie, am zice că guerrilla marketingul reprezintă cu siguranță unul din cele mai puternice instrumente de marketing, întrucât permite organizarea unor campanii neagresive, de impact, care captează atenția și care impresionează publicul. Dovadă este faptul că într-o singură seară am reușim să stârnim interesul a cinci agenții de publicitate cu experiență” au declarat Diana Domnit, Diana Birtaș, Darius Ghegheșan.



2 Comments

  1. sa spunem ca in adolescenta avem idei oncredibile dar multi dintre cei adulti nu le iau in seama si npe parcurs esti dezamagit de rezultatul prezentat pentru unii greu de inteles pentru altii costuri mari fara rezultate imediate pentru altii devine ividie si iti pune piedici in desfaurarea talentului si uite asa devine descurajarea iar voi daca intilniti astfel de evenimente nu va descurajati si continuati sa mergeti pe ideiile voastre si dati incontinuare idei si mai stralucite ce te poate dezvolta mintal si succesul va veni fara limite succes

Lasă un răspuns

Site creat de