Din Zona

O mare companie din România angajează sute de oameni: salariul mediu este de aproape 10.000 de lei

Cele mai bune joburi part-time pentru studenți

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, a probat o nouă schemă de organizare internă a societăţii, care presupune suplimentarea structurii organizatorice cu 272 noi posturi.

Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat în şedinţa din data de 31 ianuarie, la propunerea managementului companiei, noua schemă de organizare internă a societăţii. Schimbarea de organigramă – cu efecte asupra structurii interioare a Hidroelectrica, presupune suplimentarea structurii organizatorice cu 272 noi posturi destinate întăririi departamentelor societăţii, dar şi restrângeri de activitate pentru zonele mai puţin solicitate funcţional (-53 de posturi)”, anunţă compania, potrivit News.ro.

„Ne bucură să putem anunţa astăzi crearea de noi locuri de muncă într-una dintre cele mai profitabile şi competitive firme româneşti: Hidroelectrica. Modificările recente ne vor permite accelerarea ritmului investiţional, precum şi consolidarea relaţiei cu clienţii prin îmbunătăţire semnificativă a serviciilor oferite acestora”, a declarat Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica.

Într-o notă de fundamentare pentru reorganizarea Hidroelectrica, propusă inițial în decembrie, era vorba despre 280 de posturi, potrivit Radio Europa Liberă, care scria că aceste noi locuri urmau să coste 50,9 milioane de lei anual sau 10 milioane de euro.

Asta înseamnă aproximativ 190.000 lei pe și 3.400 euro pe lună. La un cost de 3.400 de euro pentru un loc de muncă, sumă în care sunt incluse și taxele, salariul mediu net este de 2.000 de euro pentru fiecare nou angajat, sau aproximativ 10.000 de lei, mai scrie Europa Liberă.



Lasă un răspuns

Site creat de