Din Oras

Polițiștii din Cluj se pregătesc de protest

politia

ACTUALIZARE: Protest în Cluj-Napoca. Poliţiştii clujeni îşi strigă nemulţumirile (FOTO/VIDEO)



Polițiștii clujeni și din județele învecinate organizează în 16 martie un protest pentru a atrage atenția asupra nivelului de salarizare, rămas la nivelul din 2009. Protestul se va desfășura între orele 09:00-16:00 vis a vis de Prefectură, în fața Cec.

Traficul se va desfășura normal fiind supravegheat tot de colegii lor care, dacă se află în timpul programului, nu participă la protest, dar îl susțin.

Sindicatul Național al Agenților de Poliție și-a propus, încă de la începutul anului 2017, câteva priorități în activitatea sa principală, respectiv lupta pentru drepturile polițiștilor, obiective din care amintim: îmbunătățirea modului de salarizare a polițiștilor prin aplicarea prevederilor H.G. nr.1/2017; eliminarea diferențelor mari de salarizare dintre agenți și ofițeri, problemă ce poate fi corectată în urma adoptării legii salarizării unitare; semnarea Acordului Colectiv; modificarea prevederilor O.M.A.I. nr. 577/2008;

S.N.A.P. își propune, prin protestul din 16.03.2017, să atragă atenția, atât angajatorului – MAI, cât și Ministerului Finanțelor Publice, sperând ca aceștia să înțeleagă faptul că polițiștii nu sunt plătiți corespunzător și că o parte dintre prevederile legale privind salarizarea lor sunt încălcate.



Lasă un răspuns

Site creat de