„Portocala mecanică” – joi la Teatrul Naţional Cluj-Napoca de la ora 19.
regia: Răzvan Mureșan
decorul: Răzvan Mureșan
costumele: Ilona Lőrincz
video, animații: Cristian Pascariu, Marius Mureșan
asistent de regie: Radu Lărgeanu
maestru de lumini: Jenel Moldovan
distribuţia:
Alex: Cristian Grosu
Dim: Radu Lărgeanu
George: Miron Maxim
Pete: Cristian Rigman
Fetele din lacto-barul Korova: Adriana Băilescu , Patricia Brad , Diana Buluga
Cerșetorul: Ruslan Bârlea
Billyboy: Silvius Iorga
Gașca lui Billyboy: Andrei Han , George Olar , Vlad Marin
Fata 1: Iuliana Danciu
Fata 2: Nadina Cîmpianu
Mama: Irina Wintze
Tatăl: Petre Băcioiu
Deltoid: Matei Rotaru
Domnul Alexander: Mihai-Florian Nițu
Doamna Alexander: Alexandra Tarce
Doamna bătrână: Adriana Băilescu
Inspectorul de poliție: Silvius Iorga
Sergentul de poliție: Andrei Han
Preotul: Ruslan Bârlea
Gardianul-șef Barnes: George Olar
Ministrul de Interne: Ionuţ Caras
Dr. Brodsky: Cristian Rigman
Dr. Branom: Diana Buluga
Actorul: Matei Rotaru
Actrița: Patricia Brad
Joe: Vlad Marin
Rubinstein: Patricia Brad
Beethoven: Miron Maxim
regia tehnică: Constantin Pojonie
operatori lumini: Mădălina Mânzat, Alexandru Corpodean, Ionuț Maier
sonorizare: Marius Rusu
proiecţii video: Vlad Negrea
sufleor: Crina Onaca
Alex, Pete, Dim şi George, cei patru tineri rebeli trăiesc din jafuri nocturne aducătoare nu doar de bani, ci și de plăcere. Violențele pe care le practică împotriva celor mai slabi, cum este cazul Cerșetorului și nu numai, sunt savurate peste măsură de cei patru huligani. După o serie de astfel de infracţiuni, Alex, șeful bandei – pentru că, după cum spune el mândru, „om fi noi gășcari, dar unul dintre noi trebuie să conducă” ¬ este închis şi supus unor tehnici de reeducare ce ar trebui să-l transforme într-un individ perfect integrat în societate.
Chestiunea liberului arbitru pe care Preotul închisorii o ridică: „Oare ce vrea Dumnezeu? Vrea să fii bun sau să alegi să fii bun?
Oare un om care alege să fie rău ar putea fi într-un fel mai bun decât un om căruia i se impune să fie bun?” este o problemă la care spectacolul ne invită să medităm. Și o face într-un mod foarte personal, extrem de alert, scenele succedându-se cu o repeziciune uimitoare. Un iureș de violență, muzică asurzitoare, dar și o foarte delicată scenă în care cei patru „răi”, așezați pe jos, ridică ochii spre cerul împânzit de stele, ca și cum ar căuta acolo răspunsul la întrebarea pusă de omul bisericii. Portocala mecanică nu e o pledoarie pentru violență, ci un antidot împotriva ei.
Altfel, de ce în mintea lui Alex ar răsuna mereu Simfonia a IX-a a lui Beethoven, iar Oda bucuriei ar fi delicat interpretată, într-un anume moment al spectacolului, rupând pentru o clipă lanțul violențelor?
Portocala mecanică este cel mai cunoscut roman al lui Anthony Burgess (1917-1993), publicat în 1962 şi ecranizat în 1971 de regizorul Stanley Kubrick într-un celebru film, avându-i în rolurile principale pe Malcolm McDowell, Patrick Magee şi Michael Bates. Filmul a stârnit foarte multe controverse, fiind retras de pe piață timp de treizeci de ani, sporindu-și astfel notorietatea.
Semnificația titlului o explică chiar autorul romanului, spunând că o „portocală mecanică” este o veche expresie cockney care se aplică la orice presupune deviere de la normă. „Nimic, de altfel, nu poate fi mai nefiresc decât o portocală mecanică, spune Burgess. În perioada în care lucram în Malaysia ca profesor, elevii mei, când li se cerea să scrie un eseu despre o zi în junglă, adesea spuneau că luau cu ei o sticlă de «suc de orang». «Orang» este un cuvânt obişnuit în Malaysia şi înseamnă «fiinţă umană». Cockney şi limba malaeză s-au contopit în mintea mea şi au generat imaginea unor oameni suculenţi şi dulci precum portocalele, forţaţi să intre în forma unor obiecte mecanice”.
