Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124
Physical Address
304 North Cardinal St.
Dorchester Center, MA 02124

Absolvenții de liceu admiși la studiile de învățământ superior și care pe parcusul celor 4 ani de liceu au obținut premii la olimpiadele naționale sau la cele internaționale, vor primi începând cu anul universitar 2017-2018 granturi de până la 3500 de euro. Premiile se vor acorda în funcție de tipul olimpiadei și de premiul obținut.
Astfel elevii care au fost premiați cu locul 1, 2 sau 3 la olimpiadele internaționale vor primii granturi în valoare de 2500 și 3500 de euro/an. Liceenii care au obținut unul dintre aceste locuri la olimpiadele naționale vor fii premiați cu sume începând de la 1500 și până la 2500 de euro/an.
Programul propune și acordarea unor burse suplimentare:
Studenții care vor intra în posesia acestor premii au obligația de a urma studiile la o universitate din România, de a urma studiile doctorale în România, inclusiv în cotutelă și de a desfășura cel puțin 4 ani activități de dezvoltare tehnologică într-o unitate CDI de stat sau privată din țară.
Acordarea premiilor se va face în baza hotărârii de Guvern nr. 403/2017 privind aprobarea Programului de granturi pentru cercetare-dezvoltare şi inovare “Grantul pentru tinerii cercetători REGELE CAROL I”.
Articol realizat de Miruna Aruxandei