În perioada 2-4 martie, va avea loc primul Congres de Aromaterapie din România, în cadrul Universităţii de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca, Aula „Iuliu Hațieganu“, str. Gheorghe Marinescu nr. 23.
Congresul este organizat de către Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu“ Cluj-Napoca, Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca, Academia Oamenilor de Știință din România – filiala Cluj, împreună cu Școala de Aromaterapie „Aromaarmony” București.
Evenimentul se adresează studenţilor, absolvenţilor şi practicienilor din domeniile Farmacie, Medicină, Asistenţă Medicală, Nutriţie şi Dietetică, Biologie, Chimie, Medicină Alternativă, Agronomie etc.
Primul Congres de Aromaterapie din România își propune abordarea unei teme de interes major pentru specialiștii din domeniul sănătății, dar și pentru cei care doresc să acumuleze noi cunoștințe despre aromaterapia fundamentată științific.
Programul ştiinţific al Congresului se concentrează pe rezultatele cercetărilor științifice și aplicațiile medicale ale uleiurilor esențiale. Lucrările prezentate vor aduce în prim plan aspecte teoretice și practice ale aromaterapiei, fiind evidențiate și implicații ale plantelor aromatice și ale uleiurilor esențiale în industria alimentară și cosmetică.
Președinte al Congresului este renumitul aromatolog şi farmacolog Conf. dr. Pierre Franchomme – fondator al Școlii Internaționale de Aromaterapie, iar invitat de onoare este d-na Prof. dr. Viorica Istudor, UMF „Carol Davila“ Bucureşti.
Din componenţa comitetului ştiinţific şi cel organizatoric fac parte personalităţi marcante:
Prof. Dr. Marius Bojiţa- Academia Oamenilor de Stiinţă din România, filiala Cluj
Prof. dr. Gianina Crișan –UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Prof. dr. Ilioara Oniga – UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Prof. dr. Doina Miere – UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Conf. dr. Florinela Cătoi Galea – UMF „Iuliu Hatieganu” Cluj-Napoca
Conf. dr. Neli-Kinga Olah – Universitatea de Vest “Vasile Goldiş” Arad
Șef lucr. dr. Sonia Socaci – USAMV Cluj-Napoca
Sef lucr. dr. Dan Vodnar – USAMV Cluj-Napoca
Psiholog Cornelia Decu Chaumont-Fondator Scoala de Aromaterapie Stiinţifică „Aromaarmony” București
Informaţii despre eveniment, programul ştiinţific şi modalitătile de participare le găsiţi pe pagina congresului: http://www.congresdearomaterapieinromania.com