Cea mai recentă dintre lucrările sociologului Traian Rotariu, Demografia României în perioada postbelică (1948-2015), a fost lansată luni, 12 februarie, la Sala Club a Casei Universitarilor Cluj-Napoca.
Lucrarea ilustrează pe deplin rigurozitatea și obiectivitatea cu care prof. Traian Rotariu analizează fenomenele demografice și este lansată la ceas aniversar, întrucât UBB sărbătoreste astăzi cea de-a 75 aniversare a autorului.
Prof. univ. dr. Traian Rotariu, fost decan al Facultății de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității Babeș-Bolyai, director onorific al Centrului de Studiere a Populației și redactor șef al revistei Romanian Journal of Population Studies, și-a dedicat cea mai mare parte a activității Universității Babeș-Bolyai, unde a predat cursuri de metode de cercetare în științele sociale, statistică socială, demografie și sociologia populației, stratificare și mobilitate socială, sociologia educației. În îndelungata sa activitate a coordonat peste 100 de teze de doctorat.
Dintre lucrările sale în domeniul studiilor de populație amintim volumele Demografie şi sociologia populaţiei. Fenomene demografice (Polirom 2003), Demografie şi sociologia populaţiei. Structuri şi procese demografice, (Polirom 2009), Studii demografice (Polirom 2010), Demografia României în perioada postbelică (1948-2015) (Polirom 2017), completate de capitole și studii în numeroase volume colective sau reviste de specialitate.
Concentrându-se cu precădere pe evoluțiile recente ale fenomenelor demografice, profesorul Traian Rotariu nu a ignorat dimensiunea istorică a acestora, căreia i-a recunoscut rolul esențial în înțelegerea realităților demografice actuale.
Mai mult decât atât, în sprijinul continuității cercetărilor de populație și a accesibilității informației, Traian Rotariu și echipa din jurul său au editat Studia Censualia Transsilvanica, o serie statistică ce include 12 volume dedicate recensămintelor de populație din Transilvania de la 1850 la 1941.
Aceste volume de documente pun la îndemâna cercetătorilor români prețioase instrumente de lucru, cu o bogăție de informații referitoare la mișcarea naturală a populației Transilvaniei în acest interval cronologic, la structura etnică și confesională, la starea materială a acesteia.