Din Oras

Prognoza meteo. Se întorc ninsorile

vremea 8 februarie 2018

Admninistrația Națională de Meteorologie a emis, joi, un cod galben de ninsori valabil în Suceava și în alte șase județe din Nord, Nord-Estul și Centrul țării. Va ninge puternic, iar în unele zone vântul va atinge la rafală aproape 70 de kilometri pe oră.

Atenționarea meteorologică cod galben de ninsori este valabilă începând de joi, ora 18, până vineri, la ora 17.

Vor fi ninsori însemnate cantitativ în județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Harghita, Neamț, Suceava și în Botoșani, avertizează meteorologii.

Pentru judeţul Cluj nu a fost emis cod galben de ninsori şi viscol, însă ANM a anunţat că ninsorile se întorc începând de astăzi. Astfel, clujenii vor avea parte de ninsori abundente pe parcursul întregii zile. La fel se va întâmpla şi mâine, 9 februarie.

Cantităţile de precipitaţii vor atinge 15…20 l/mp și se va depune strat nou de zăpadă, local în Carpaţii Orientali, precum și în nordul Moldovei, Maramureș și în estul Transilvaniei.

Începând cu primele ore ale zilei de vineri, vântul se va intensifica în cea mai mare parte a Moldovei, cu viteze de 45 – 55 km/h, dar și pe crestele montane, unde temporar vor fi rafale de 65 – 70 km/h.

Pe parcursul zilei de vineri vor fi intensificări temporare ale vântului în regiunile sudice, sud-estice și centrale, cu viteze în general de 50 – 55 km/h.

Băişoara, una din staţiunile preferate ale iubitorilor sporturilor de iarnă din Cluj, este cea mai ozonificată zonă din România (FOTO)



Lasă un răspuns

Site creat de