Studentie, Important

Proiect. Ministerul Educaţiei vrea să oblige studenţii la buget să lucreze în ţară

studenti facultate

Ministerul Educaţiei vine cu o propunere legată de plecarea din ţară, de obicei la muncă în alte state UE, a românilor cu studii superioare şi nu exclude ca, „în măsura în care va fi posibil„, să fie puse în dezbatere măsuri care să impună absolvenţilor de studii superioare beneficiari de locuri subvenţionate de la bugetul de stat să lucreze în România o perioadă egală cu cea a studiilor superioare subvenţionate de stat.

Informaţia apare într-un document parafat şi semnat recent de ministrul Liviu Pop, prezentat de Profit.ro.

Apreciez că se poate reglementa un model de contract pe care studenţii care urmează cursuri universitare subvenţionate de stat să-l semneze la începutul studiilor care să prevadă că sunt de acord cu aceste condiţii şi că în cazul în care nu le îndeplinesc vor trebui să returneze fondurile bugetate pentru ei în perioada facultăţii. (…)

Pentru a nu avea un caracter restrictiv care să provoace probleme tinerilor în dezvoltarea carierei, perioada în care aceştia trebuie să activeze pe piata muncii din România, cred că nu trebuie limitată la momentul finalizării studiilor. Astfel, aceasta poate fi aleasă de fiecare absolvent într-un interval de timp, de exemplu în 10 ani de la momentul în care au terminat facultatea, se arată în documentul prezentat de Profit.ro.

Academia Română a starnit numeroase opinii negative în luna februarie, când a venit în premieră cu această initiaţivă, opozanţii reamintind că România este membră a Uniunii Europene şi circulaţia forţei de muncă pe piaţa liberă nu poate fi îngrădit.



Lasă un răspuns

Site creat de