Studentie

S-a dat startul la JobShop® – 23 de companii vă așteaptă la Cluj

jobshop cluj 2018

Suntem în febra evenimentelor de carieră, iar în această săptămână a venit rândul celei de-a XXII-a ediții a JobShop®!

La Casa de Cultură a Studenților, 23 de companii din domenii tehnice s-au adunat pentru a oferi studenților Universității Tehnice și nu numai, oferte de practică de vară, internship-uri și job-uri. Totodată, acestea pregătesc studenții prentru primul pas în carieră cu activități precum workshop-uri, prezentări și vizite de companii.

Luni, la prima zi de stand am avut parte de prezența doameni prorector al Universității Tehnice, Daniela Manea și de reprezentanții companiilor.

Începând cu ora 10, ne-au trecut pragul peste 500 de studenți pe parcursul primei zile, iar în cea de-a doua zi ne-am apropiat de acest număr până la ora 12, așteptând cât mai mulți studenți și absolvenți până la ora 17.


 

JobShop® este un eveniment organizat de BEST Cluj-Napoca și reuneşte companii renumite, care vor să comunice cu studenţii si absolvenţii interesaţi de oportunităţile de carieră. Dacă te numeri printre aceștia, vino la JobShop® și profită de oportunitățile oferite de acest eveniment.

Mai multe detalii, precum și programul complet al activităților se găsesc la adresa: cluj.jobshop.ro.



Lasă un răspuns

Site creat de