De Vazut, Important

Sfaturi despre cum alegem vinul și cu ce mâncăruri îl putem asocia

Sfaturi despre cum alegem vinul și cu ce mâncăruri îl putem asocia

Dacă alegerea vinului potrivit unui fel de mâncare este importantă pentru tine, atunci trebuie să ții cont de câteva informații esențiale.

Cu toate că sunt mii de soiuri de vinuri, alegerea unui vin potrivit pentru fiecare fel de mâncare nu este tocmai ușoară, dar dacă știi cum să alegi îți poți transforma cina obișnuită într-o cină deosebită, cu bun gust.

În procesul de coacere, un bob de strugure acumulează materii zemoase, își pierde din aciditate și acumulează niște substanțe care, în final, îi vor da o amprentă distinctivă. Cu toate acestea, nu trebuie să fii neapărat un cunoscător desăvârșit într-ale vinului pentru a face cea mai bună alegere.

Vinurile se împart în diverse categorii, iar unele poartă cu ele și istoria locului de unde provin. Pentru ca vinul să fie unul pe placul nostru trebuie să-l alegem în funcție de culoare, gust, miros și cel mai important, vechime.

Nici vinul și nici mâncarea nu trebuie să fie în competiție unul cu celălalt, ele trebuie să formeze un echilibru. Cele mai importante criterii pentru o asociere corectă sunt: culoarea, densitatea preparatului, aroma și asocierea locală.

Vinurile albe se potrivesc cel mai bine cu mâncăruri puțin mai „colorate”, cu preparate pe bază de pește, carne albă de pasăre, cu sosuri galbene sau albe.

Vinurile roșii le putem asocia cu preparate din carne roșie: vită, porc, miel, vânat, cu sosuri de culoare închisă.

Vinurile rafinate, fine, au nevoie de preparate culinare cu un gust mai delicat, iar preparatele rustice și grele cu vinuri mai corpolente. Când spunem „preparate cu un gust mai delicat” ne referim la preparate gătite la abur sau fierte, iar cele „grele” fiind cele gătite la cuptor sau grătar.

Atunci când vine vorba de mâncare tradițională (sărmăluțe, iahnie de fasole, etc), aceasta o asociem cu un vin specific zonei (ex. Fetească Neagră).

Vinurile acide se potrivesc cel mai bine cu alimente dulci și grase. Dacă mâncarea e mai acrișoară și o servim alături de un vin puțin mai acid, aceasta va face ca totul să pară plat, lipsit complet de aciditate. Zahărul din deserturi servit alături de un vin sec, va face ca vinul respectiv să aibă un gust amărui.

IMPORTANT: Vinul este sensibil la razele UV, iar din această cauză vinurile pentru desert sunt protejate de razele UV datorită cantității ridicate de zaharuri! (sticla închisă la culoare)

Vinul alb, rose, spumant sau roșu se potrivește cel mai bine cu peștele, în special cu somonul. Acesta trebuie asociat cu un vin care conține un nivel mai ridicat de aciditate pentru a acționa ca dizolvant. Pentru fructe de mare se recomandă Sauvignon Blanc, Chardonnay, Chenin Blanc, Pinot Gris, Fetească Albă, spumante, rose-uri.

Când vine vorba de brânzeturi, trebuie să ținem cont de următoarele aspecte: o brânză cremoasă se potrivește cel mai bine cu un vin cu aciditate mai mare, la fel cum o brânză consistentă (bogată), se completează cel mai bine cu un vin la fel de bogat, cu mult tanin (conservant natural), pentru ca brânza să poată completa vinul.

Cu cât brânza este mai sărată, cu atât ar trebui ca vinul să fie mai dulce, iar cu cât este mai condimentată, cu atât vinul trebuie să fie unul mai fructat.

Brânzeturile cu mucegai au nevoie de vinuri dulci, dar nu neapărat roșii, fiindcă sunt foarte cremoase, iar vinul roșu poate face ca gustul să fie unul mai dur, la fel și textura (ex. vinurile de Porto).

Brânzeturile de capră, în special cele tinere, au nevoie de un vin la fel de tânăr, vioi (Sauvignon Blanc, Riesling), iar cele mai maturate, de un vin roșu (Sangiovese, Zinfandel).

Cașcavalurile corespund  cu o mare varietate de vinuri albe, roșii și rose. Consistența lor fermă, profunzimea și aromele maturate le transformă în cele mai potrivite gustări vinului roșu.

Brânzeturile moi, datorită texturii, pot face ca un vin roșu să pară subțire, dar totodată dur. Se pot combina cel mai bine cu un vin de Champagne, Riesling, demidulce, sau cu o Fetească Regală.

Câteva recomandări:

Vită: Cadarcă, Novac, Fetească Neagră, Băbească Neagră, Shiraz, Negru de Drăgășani, Cabernet Sauvignon

Vânat (iepure, căprioară, urs, fazan, mistreț): Shiraz, Fetească Neagră, Merlot, Zinfandel, Cabernet Sauvignon, Beaujolais, Amarone

Tocănițe: Fetească Neagră, Shiraz, Cabernet Franc, Burgund Mare

Curcan, Rață: Fetească Neagră, Rioja, Bordeaux, Chianti, rose-uri și spumante

Friptură de miel: Negru de Drăgășani, Fetească Neagră, Pinot Noir, Băbească Neagră

Pește: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Fetească Albă, Fetească Regală, Vin spumant

Deserturi: Busuioacă de Bohotin, Muscat Ottonel, Jerez, Tokaji, Madeira, Porto, Spumante

Photo by Valentina Perez on Unsplash



Lasă un răspuns

Site creat de