Sport, Important

Sportivul paralimpic clujean Alexandru Bologa a fost premiat cu 3000 de lei de Consiliul Judeţean Cluj pentru medalia de bronz obţinută la Rio

14725636 1091310824315865 8380702522350509322 n

Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan, l-a premiat miercuri, pe sportivul Alexandru Bologa, ca urmare a medaliei de bronz obţinute de judokanul clujean la Jocurile Paralimpice care au avut loc în acest an la Rio de Janeiro – Brazilia.

Ceremonia s-a desfășurat în prezența antrenorilor sportivului, Tamas Gergely și Gianina Andreică, precum și a doamnei Sally Lamont, Președintele Comitetului Paralimpic din România, persoane care și-au adus în mod esenţial contribuţia la definirea sportivă și umană a celui care este astăzi Alex Bologa, primul judokan în totalitate nevăzător din România şi care a câștigat o medalie la Jocurile Paralimpice.

În cadrul ceremoniei, sportivul Alexandru Bologa a primit din partea forului administrativ judeţean suma de 3.000 lei, ca urmare a proiectului de hotărâre iniţiat în acest sens de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, domnul Alin Tişe şi aprobat în unanimitate de consilierii judeţeni.

În cadrul aceleiași ceremonii, medaliatului olimpic clujean i-a fost înmânată și o diplomă de excelență pentru „rezultatele remarcabile înregistrate pe parcursul întregii cariere sportive, rezultate încununate de excepţionala performanţă a obținerii medaliei de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio de Janeiro, ediţia 2016”.

„Alex este dovada vie că dizabilitatea, de oricare fel, nu poate sta în calea performanței atunci când motivația, tăria de caracter și ambiția sunt foarte puternice. Practic, el este un exemplu pentru fiecare dintre noi, motiv pentru care am și dorit să facem acest gest simbolic, de recunoaștere şi apreciere din partea comunității acestui județ. Doresc să le mulțumesc cu acest prilej antrenorilor, doamnei Sally Lamont, profesorilor Liceului pentru Deficienţi de Vedere şi tuturor celor care au contribuit la formarea lui Alexandu Bologa ca sportiv şi ca om, pentru faptul că au crezut în el și au reușit să-i influenţeze destinul, consacrându-l drept un model de reuşită în viață şi un învingător”, a ținut să menționeze domnul Vakar Istvan, vicepreședintele Consiliului Județean Cluj.

Născut în județul Sălaj, dar adoptat la o vârstă fragedă de municipiul Cluj-Napoca, Alexandru Bologa este în prezent student la Facultatea de Psihologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca şi, în acelaşi timp, urmează cursurile şcolii postliceale, învaţând meseria de maseur în cadrul Liceului Special pentru Deficienţi de Vedere Cluj-Napoca, instituţie de învăţământ special aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean. De altfel, Alexandru Bologa este absolvent al acestei prestigioase instituţii de învăţământ special a cărei adresabilitate acoperă mai bine de jumătate dintre judeţele ţării.



Citeste si: Judoka Alex Bologa din Cluj, complet nevăzător, a câştigat medalia de bronz la Jocurile Paralimpice de la Rio



Lasă un răspuns

Site creat de